Portret de femeie


ea strange in ea toate diminetile
cai aprigi incaleca in fiecare noapte
nu-i rau mai limpede ca trupul ei
nici floare mai fermecatoare.

vantul ii duce mirosul
portilor universului meu rupandu-le toate lacatele
sunt atat de vulnerabil incat in fiecare noapte
astept nasterea noii lumi.


ea isi plimba degetele prin parul meu
cu gingasia unei aripi de pasare
si curge domol mai incet la cotituri
intodeauna grijulie sa trecem puntile absolutului.


sub ea trupul meu rade desantat
si asemeni unei muzici se pliaza peste formele ei rotunde
din ea in fiecare noapte ies renascut
asemeni mugurelui din arbore.

ea vioara, eu lemnul ei
si iubirea arcusul flamand;
trupurile noastre compun de-o vreme
cea mai frumoasa muzica.