om bun sau rău puțin îmi pasă
în fața ta umil mă aplec discret
ca spada mânuiești cuvântul
și știu numai atât că ești Poet
mi-ai însoțit la trap adolescența
armonios filozofând cu verbul tău
descătușări de înfloriri sub pleoapă
incandescent scântei de Prometeu
livezi strângând petale răsfirate
pe cord deschis șuvoi torențial
zăpezile de mult prea mult uiate
și-ucigătoare evadarea din banal
ce-mi bântuie delir maturitatea
amurguri violet cu scrisul tău
căci prea ades ma simt instrăinată
sinucigași luceferi aruncați în hău
singurătați de nedescris m-apasă
în zbor impar mi-e sufletul plebeu
și-mi zbate-n tâmplă lebăda lui Blaga
corole de lumina când mi-e greu
de-aceea surdă să-ți fie urechea
la clevetiri bârfind în chip de lut
cuvântul tău aprinde-n mlaștini stele
de n-ai fi fost nu știu ce-aș fi făcut
poeme încătușate port in sânge
pe piele scrijelit stigmatul tău
nu pot s-arunc cu pietre in fântâna
din care însetat orbește beau și eu
fragilul cer de portelan cu Labiș
consoană pe o scară de tramvai
vocalice tornade cu Nichita
visând iepuri nebuni călări pe cai
mă-ncolacesc in șir de generatii
ce-n lacrimă-l slăvesc pe Eminescu
când aștrii ard tristeți transcedentale
și-l port avid in gând pe Păunescu
spadă și floare sunet și tăcere
în fața ta umil mă plec discret
om bun sau rău puțin îmi pasă
știu doar atât ca ești Poet