dincolo de gardul lucrurilor
– spuneai –
e fericirea,
o emanație de umbre ce dansează,
doar eu, îngălbenit printre cuvinte,
zăpadă topită între degete de prunc.

viața
– spune-mi –
e ca durerea ce-și rupe hainele de pe ea,
e coliba cu un singur opaiț,
ori e amiază pământie răsfirată
pe coji de nucă și scoarță uscată.

eu
-mi-am aruncat giulgiul gândurilor
în curtea timpului
și-am luat prima lecție de zbor,
împreună cu sufletul târziu
ce vroia să fugă în vârful picioarelor
prin ușa întredeschisă a clipei.