Vocile s-au intersectat cu tăcerea,
sufletul s-a izbit în stînca trupului,
ca un val reîntors din mormînt,
au urlat sirenele ambulanțelor
să nu te temi,
tocmai ni se arată izbăvirea !
Mai sunt atîtea vieți de înghițit,
pînă-napoi, la rădăcini,
așa cum boțul din mărul discordiei
îți rămîne amarnic în gît,
cînd auzi prima dată
sunetul rău al sirenelor,
tu, Evă de tinichea,
isterică floare de glastră !...