Ce zâmbet
Fatal
Avea
De dimineață
Podeaua palmei
Unde
M-am trezit
Și ce absurd
Râdeau
Oglinzile
Lichide…
Nu pot,
Nu pot
Să uit,
Nu vreau
Să cred.
Atunci
Tu
Mi-ai zâmbit
Nedeslușit
În clipa
Cea mai grea.
Milă?
Dispreț?
Otravă?


Am în mine
Numai zâmbete
Înfipte-adânc
În uimirea mea;
Se scurg
Încet,
Foarte încet
Prin sunetul
Dorinței
Și eu mă scurg
Încet,
Foarte încet
Cu ele
În lacul
Metalic
Demult
Uitat.

Acolo,
Mereu acolo,
Lângă lac,
Mă părăsesc
Iluziile
Acolo
Se naște
Și moare
Întunericului;
Acolo
Rup
Un rictus
Din veninul
Meu
Cutremurat
Și aștept
Zâmbetul tău
De dimineață.