luăm câte una pe zi
câte o pilulă amară în diminețile tale fără soare
ne unim venele într-o uitare și mai nou
ne amăgim în aceleași refrene previzibile
tu aici
eu acolo
drumurile ni se întâlnesc în ceruri aparente
ne tremură mâna după un joint
dar supplierul nu are nimic de vânzare

poate acum îți vine să râzi
adevărul e că am încetat să cred în posibil
mă dizolv în balansul cotidian
pe străzile pavate cu ceață multicoloră
respirația mi se pierde în vid
ca o semnătură virtuală a neființei

cine mai știe încotro duc treptele acestea
urcarea are întotdeauna un alt final