Caii defuncti au adormit de mult.
Face-ti-mi loc printre ruinele zilelor scarbos coborandu-si apusul in zare.
Spargeti-mi catusele nasterii de maine,
distrugeti calcaiele arse de ploile acide din curcubeie.
Luati-mi si gandurile
si cuvintele
si cantecele,
potriviti-le in sangele mustind a carne si a oase din caii inca nenascuti din iluzia departarii.
Divortati o data, voi, cuvinte albastre, de gura ce va poarte nestingherita si nepasanda de sunetele care va nasc.
Reveniti iluzii in iluzie desarta,
sfaramati-va ca toamna aste de launtrul fiintei mele.
Nu mai am deja nimic al meu,
nimic al meu nu ma mai atrage de mine;
legati-ma de caii morti.
Biciuiti-ii de zor,
treziti-i,
sa ma sfasie in hauri,
pentru ca deja m-am pierdut pe mine.