Oricât de mult m-aș urmări-n oglindă,
Doar cioburi aș zări, încătușate
În rama lor de spaime și păcate,
Neizbutind imaginea-mi s-o prindă.

Vechi înfruntări prin veac păgân uitate
Nu mai răzbesc ființa s-o aprindă,
Conturul ei aievea să se-ntindă
Pe albe căi de vis adânc brăzdate.

Mereu sfiala îmi îmbracă fața,
Dar în străfund mulțimile-n enclav
Se-ncaieră izbind să spargă ceața.

Închis rămân în cerc cu sunet grav.
Tot căutând scăparea, simt că viața
Stăpână e, iar eu îi sunt doar sclav.