oare mai știi să scrii despre noi
de când am uitat gustul dimineților aspre în care închiriam zâmbete
să ne țină de cald în călătoria departe de noi înșine
și nepăsători ne obligam ochii să se supună orbirii
ele încă veneau una după alta în ordinea lor indiferentă
tu desigur treceai de partea cealaltă a somnului
îți ștergeai cu grijă urmele să nu ne tulburi liniștea

după luptă fiecare se retrăgea în cochilia sa
și poate de aceea
până acum ne-a fost greu să vedem adevărul