Plouă și simt
Cum din sufletul meu
Pleacă încet picăturile de suferință.
Privesc ploaia în întuneric.
Aud suferința cerului ... îi e frică
De întuneric, de singurătate ... și plânge.
Își plânge teama unei vieți uitate
Fără să știe că fără el nu am fi.
Ochii lui sunt norii
Ce se deschid când suferința e prea mare.
În rest cerul doarme ... și ne lasă să trăim.
Acum plouă ... picături de suferință ...
Ajung pe pământ și sufăr și eu,
Om mic și singur într-o lume a ploii,
Dar îmi dau seama brusc
Că de fapt eu plâng ... picături de suferință.
Nu are cerul de ce să fie supărat.
Plânge pentru fiecare atunci când nu avem lacrimi destule.
Acum plânge pentru mine.
Mă întreb oare dacă atunci
Când voi fi fericită se va opri?
Acum plouă cu lacrimi de suferință.
Plouă peste toți și toate
Și toți îmi simt durerea ... chiar și tu ...