Ea își număra coastele
din două
în două
(cele impare nu se puneau la socoteală)
privește, îmi spunea
aș putea împleti un model
frumos
unul pe dos altul
pe față
sau aș putea aștepta un timp
să-mi crească aripi din ele
- le simțeam și eu zvâcnind sub buricul degetelor
ca niște muguri stând să pleznească –
Doamne ferește mă gândeam,
asta ar însemna să-și ia zborul
și eu cui rămân
în această lume atât de mare?