Lasă-mă la intrarea sărutului tău
să simt,
pentru întâia oară,
mătănii.

Alerg și acum
prin coșmarul orbului
înnebunit cu nuanțele unui roșu absolut...
același soare
aceeași intrare
același sărut.

Fac aceeași cruce și mă las
și mă rog
și mă închin,
cu degetele visului nostru,
prin icoana senzațiilor,
excitându-mi,
ca și când
fragilele mângâieri ar fi pocăințe,
drumul bătătorit cu păcate
în vieți izolate,
închis cu lăcate.