În amețeala transei line
a veșnicului Univers
privim cu aceeiași ochi spre ceruri
mirați că steaua noastră moare.
N-a mai rămas nimic de ales.
E un tunel întors pe dos,
dar este totul.
Este voința
ce desprinde vidul
de ceea ce ne atinge.
E muzica unei existențe
ce va fi intoarsa iar pe dos...
și iar,...și iar...
Iar tu mă-ntrebi:
"De ce iubim noi cerul?"