încet se desfăcuse fiecare petală a zgomotului
liniștea se întindea languroasă
în costumul ei lucios din piele de șarpe de mare
lumina își aduna puii sub aripi
înfrigurată în ochii rotunzi ai ființelor de abis
eram singur
pășeam încet în sensul invers acelor de ceasornic
mergeam spre mine
spre adîncurile unei lumi atlantic respinse
exploram tăceri încrustate
în geode strivite de timp și de vremuri
atingeam cu vîrfurile degetelor arabescuri rupestre
cioburile iubirilor mele nenăscute
descoperam locurile în care
se vedea doar conturul unor amintiri
elegant rațional
ca o broderie fină
pe catifeaua grea a miilor de cortine ale trecutului
singurătatea se desprinse ușor din mine
speriată ca o pasăre de nisip
apoi am mers mai departe