îngera de jos ne striga
ne așeza pe scaunele de fum
ne număra firele de păr cu privirea
dincolo se pregăteau alte mistere un alt timp se răstea la suprafață
bicicletele domnișoarelor cu eșarfe portocalii învățau singurătatea
pe atunci lucrurile erau vag conturate
noi ne deveneam pe rând încercând
apoi ne așezam în cerc scriam cu creta pe o tablă nu știu ce cuvânt
și ne ieșea un altul pe gură
de undeva se auzea ecoul unei alte orchestre

era ceva neînchipuit și totusi firesc
un fel de fântână cu fereastra spre pietre