Patrund in neantul tesut de toamna,
Numai eu si infinitul din mine
Colindam tenebrele ei.
Doar suflul grav al vantului
Se perinda pe langa noi
Izbindu-se de siluetele noastre.
Frunze cad lin in absolut
Brazdandu-ne poteca,
Ulterior strabatuta de-a vantului umbra.
Taceri se zbat in ploaia
Care a inceput sa cada.
Eu citesc gandurile acesteia,
Pierdute in picuri:
"...Toamna se vrea amintire prin cenusiul ei..."
Caut un raspuns,dar infinitul din mine
Se rataceste in viata unei frunze!