trăim în dialogul surd ca două stânci amnezice
nu ne amintim de o vreme a ospețelor nocturne
când rătăceam deghizați în costume transparente
ne inspiram din înaltul care stăruia în el
când chema liniștea dintre cutele răsăritului
uneori ne zâmbea
noi îi alegeam chipurile unul după altul
se roteau în jurul nostru ca niște păsări de pradă
va fi cea mai frumoasă colecție îmi spunea
și ni se umpleau ochii de sânge
mâinile de sânge

până la os

astăzi suntem fericiți
în inima circului a început să ningă
între timp vom uita totul
încă o dată