Getei Adam

1

in poemele mele vechi visam mereu ca nu mai ajung acasa
si ca nici nu as mai ajunge
ca in vise lucrurile se petreceau intocmai si vecinii se mirau
cand le povesteam
spuneam, intr-o doara, la paharul ala de bere incalzita
"noaptea si-a schimbat numele
de asta nu mai stii cand se face intuneric" si ei ma aprobau adumbriti
eu patrundeam prin visul lor aspru si netemator
ca un cutit
paseam inainte liber in acea vreme in stihia de dinainte de prima zapada
ma gandeam cu tremurul acela al betivilor
pe nesfarsitele drumuri fara nume
gandeam doar ca sunt sau ca este (doar una din cele doua, clatinat cum
eram in amintirea nenumaratelor pahare de vin si de tuica baute)

cutitul meu vechi, insa, era precis in lumina lunii
mai viu ca oricand
in moartea aceea a lui, tanara, care imi amintea de o bunica
transcendentala pieptanandu-si dintii cu miscari largi
prin cerul ei imblanit prin parul negru ca pana corbului
ea insasi un corb fastuos ce te privea obsedant din toate fotografiile de pe pereti
fotografiile ei goala la tinerete gangurind in paturile marilor aventurieri
uneori in piesele ei de teatru de la carbunesti cand invata copii satului ce
inseamna arta aparand ca o statuie antica cu un umar pravalit
sub povara grea a invizibilului ca o miasma



2

altadata am recunoscut un poem intreg
scris in trupul unei iubite
de cutitul meu obosit
tandretea sa dezolanta ii insoteste
si acum acesteia noptile
ea isi aduce aminte de el
nu cutitul meu verde din bucatarie
nici reveria lui inuman-licentioasa
printre firimituri
ci de marele print blond de pe baleniera norvega
violand misterele noptii cu falusul sau de fier



3

ar trebui sa va mai spun ceva despre cutitul meu obosit
despre singuratatea lui de tata dormind intr-o
femela nesfarsita
penis captivus inconjurat de un lichid amniotic erotic
ca de tacerea infinitelor spatii launtrice
cutitul mi-era tata de multa vreme din vremea cand nimicul ma inghesuia
din toate partile iar mama ca un filosof latra la el
intr-o limba moarta
pe atunci am inventat un nimic mic cu care ieseam in oras
pe care il purtam mereu in buzunar
aveam acum un nimic mare si pe cel mic si nu aveam ochi sa vad
decat prin sticla azurie in care traiam adica nimicul mic
cu buzunarele pline de monede tot cu nimic mic se chema ca sunt
iar cu fetele la brat aveam de grija sa pastrez un nimic mic
la subsuoara sau intre buze si limba, precum demostene o piatra
le sarutam pe atunci cu nimicul sub limba asa cum baietii de cartier isi pupau
femeile cu guma in gura
eram mandru de nimicul mic de comoara mea cu care luptam cu Cel Mare si felul
in care ma deveneam tacut in fata lui alura sa de general pectoralii sai
acoperiti de un par grizonat marunt (parca auriu) de felul in care ma impresiona profund
mirosul sau de venerabila transpiratie (ca o aura narcotica)








4

te uiti apoi cum cade dumnezeu cu o palnie in gura si iti vine sa strigi
uite fanfarele de carpe uite manusile in sange uita
si palmele duse la tampla nu mai au miros si cutitul il scoti moale din otet
si sufli peste el aburi ca sa iti recunosti chipul patat de oboseala si tristete
chipul tau dintotdeauna cel adevarat ca o efigie pe o veche moneda straina
pe care n-ai da-o nici unui cersetor
(decat poate inima ta iefina, ruginita, in trei parti)