Ning peste noi
colinde noi
și uneori un gând.

Ler scump
se-apleacă-n despletire
peste tâmplă.

Duios amurgul
se răsfață-n vânt.

Și-ncet se-așterne
iarna asta simplă.

Cu gest închis,
o candelă târzie

Clipește-n vaier mut –
stea pentru mag.

Doar lacrima
povestea ei o știe

Și numai scaunul gol
rămas pribeag.

Mă-ntorc
fără să pot găsi vreun țel

În iarna asta simplă
și tăcută.

Pustiu se stinge
candela. Și el

Din stele numai
tâmpla mi-o sărută.