Am împietrit la fereastră;
soarele fraged
răsare dintre blocuri umede-
icoană de înger urban,
puțin cam urâțel,
puțin cam prost pentru un înger…

Jură-mi, îngerul meu,
jură că nu o să mai ningă niciodată!
Ni se întind aripi grele în spate,
se dezmorțesc încet
trezite dintr-un lung coșmar de iarnă,
-nfrigurate,
întinse spre noapte și groază,
întinse
spre granița ce ne desparte.
Îți jur- cu fiecare an
zâmbesc mai sincer primăverii
pentru că fiecare iarnă
ajunge mai aproape de-a ne îngenunchea.
Jură-mi să nu ne umilim!
Jură-mi c-o să rămânem în picioare
iar la sfârșitul următoarei toamne
am să adorm cu mine-n brațe
printre mormintele de frunze și de îngeri,
primăvară!