deschid prezentul
la pagina doi
în stânga
albul zilelor comune
în dreapta
din punctul de vedere al sufletului
un graffiti involuntar

stăm fiecare într-un cuib de literă
ne amintim de toamnele înalte și zâmbim
ochii urcă spre rotundul lunii
și refac drumul spaimelor nocturne
fără sfârșit

îmi place în liniștea ta
povestește tânărul
care s-a trezit deodată bătrân
mâinile sale
rădăcinile în care se înalță violent
se zbat încontinuu prin aer
și nu înțelege de ce
noi îi explicăm că așa e viața
când își începe numărătoarea
înapoi în trecut

deschid prezentul o pagină mai târziu
și aflu puterea iluziei
aș vrea să mai fie cineva din care să sar
să mă refugiez dincolo de toate acestea
dar nu
noi nu putem dispărea
ne hrănim unul din altul
ne hrănim visând