de curaj o fi oare vorba atunci când aș vrea să-mi adormi
visele frunții în palme ținând fericirea clipei de dor și de doare
straniu plutesc atingându-ți cuvintele cu nesaț sorbirii
din potirul nebuniei iubirii o singură dată cu tine mereu
eternitate de-o clipă suspendată pe statuia cine știe cărei libertăți
prostește întrebuințată de vreun tânăr sinucigaș în sfâșierea
iubitei sale de carne de pauze între anotimpuri funebre
într-o gamă prea joasă să o audă toți oamenii și
prea sus pentru delfinii salvărilor spitalului nouă
al zecelea era mult prea ocupat în acea zi de marți cu doar
trei ceasuri rele și alea numai după amiaza
când asistentele se împerechează nebune cu vreun
pacient obișnuit cu singurătatea prea tare să se mai mire

adoarme-mă printre degete zbierând bucuria
prefă-te bărbată și-aleargă toate nefericirile
aruncă-ți hainele îmbracă încă o dată zdreanța luminii
din sufletul de copil alunecat din raiul grădinilor fericite
pescar mă prinde în plasa-ți cu toată puterea
sfărâmă-mi pieptul până în zori reclădește-l suspinului
aruncă-ți nemurirea și vino cu mine învață-l
să tacă e pruncul de noi strigăt evei din pântece