Mereu nemultumiti

Nu e sufletul tau unic lasat pe lume
Si nici singurul care a invatat ce e suferinta.
Dar trebuie si alte suflete sa ranesti
Pentru ca in drumul vieti tale
Sa ajungi sa afli cine esti.

Dar cele mai minunate lucruri
Din durere macra doar se nasc
Pentru ca a sortii crunta ironie
Nu ii permite sufletului ca aprecierea fericirii
Si fara suferinta sa o stie.

De ce nu stim sa apreciem decat cand am pierdut?
De ce suntem mereu nemultumiti?
Iar de prea multa fericire de ce ne saturam?
Sa ne dorim mereu altceva de ce nu incetam?
Si de ce sunt eu de vina ca vreau sa ma depasesc?

Tinzi spre mai mult...si totusi
Trebuie sa te simti vinovat pentru asta.
Si poate chiar esti!!
Dar cum ai ajuns in ipostaza asta?
Cand si de ce s-a produs ruptura?

Cand ti-ai dat seama ca nu e ceea ce cauti?
Oare atunci cand ai invatat TU despre tine
Si despre ceea ce cauti? iar acum ca stii ce vrei,
Crezi ca vei gasi candva? Crezi ca realitatea
Se va ridica vreodata la inaltimea asteptarilor tale?

Nu de alta...dar idealul tau
Se apropie prea mult de perfectiune.