Sunt sătul de-atâtea gânduri
Și tot de-atâtea nonculori.
Până și aerul are același gust,
Presărat cu nonmirosuri.

Tânjesc după un verde,
Chiar și-o aromă de cafea,
Să o simt că mă arde,
Dar să simt ceva!

Hrăniți-mă, dați-mi orice!
Acru, sărat sau dulce,
Cu gust…și nimic nu voi zice,
Voi mulțumi și pentru-amar!

Foamea îmi îngheață trupul,
Mă lasă fără de ființă,
Aruncat undeva în indiferență
Cu „a simți” ca ultimă clemență!