agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-07 | |
Joc fantastic
(experiment) aici este necunoscutul Totul se răstoarnă. Sferele nu au nimic, razele lor sunt invariabile; doar piramida cu vârful în jos, înfiptă în nedefinit își deschide fețele. Sunt înlăuntrul ei. Vârful pulverizat naște un vârtej pustiitor. Nefiind cu tine, nu mă pot lăsa prinsă, sorbirea m-ar materializa și te-aș pierde infinit; singura scăpare ar fi să ies pe dincolo... dar unde este începutul acestui dincolo ? Toate fețele mă izbesc vârtejul cutremură totul transparențele mă înfioară mai mult ca niciodată. Nu disting forma imperfectă și nu știu încotro să o iau. Goana mea spre afară Ar însemna: timp. Dar unde ești ? Incinta e pustie ! Presimt cunoasterea. Spre întâlnirea adouă fețe vinișoare țesute nesigur sorb din Spectru, rosu, ovoid gelatinos, capcana spiritului liber. tebuie să fug din calea lui; încă nu știu unde ești … Dar ce se întâmplă ? De ce se preling acești ovoizi pe fețe ? Îi va prinde vârtejul și toată această mișcare gelatinoasă! Nu mă mai pot strecura, trebuie să ajung la muchia de sus, poate te-ai prins în ceva nedeslușit și nu poți scăpa. Mai am puțin, sunt aproape de margine! Ești afară… Sunt aici, aici! M-ai presimțit. Mă cuprind ovoizii; au greutate, n-am să pot scăpa; mă trag cu ei, mă preling… mă sorb în ei, sunt închisă într-unul! Vino după mine prin vârful spart al piramidei unde vârtejul mă soarbe împreună cu ovoidul meu. Eram un întreg împreună! Cine mă pedepsește cu singurătatea întrupării? aici este forma Iată, îmi este dat văzul. Presimțeam existența lui de la cei reântorși. Cunosc lumina dinafara ei. Trecerea prin spectru este alta. Văzul meu caută însă forma pe care ai luat-o tu. Mă întind pe pietre, trec prin lichide, te caut printre păsări și animale printre femei și bărbați nu ești. Cu siguranță că nu ai nimerit aici. Caut prin elemente. În care devenire ai putea fi? Fără tine îmi este greu să exist. Acum sunt EU, jumătate din întregul existenței. Reântoarcerea în necunoscut o simt obligatorie; acolo aș putea presimți unde ești. Lumea aceasta-i opacă simțurile nu au destulă putere. Îmi urc trupul pe o înălțime și-l zvîrlu. Voi fi pedepsită: forțele nu-mi vor mai lăsa decât cinci deveniri limitate. Dar ce înseamnă asta pe lângă faptul că nu poți fi cu mine. aici este haosul Când am trecut din necunoscut spre formă nu știam că haosul ar fi așa: neclintire totală ca apoi să apară unduirea Infinitul este în mine și în jurul meu. În acest nimic cu siguranță că își duc existența forțele. De unde să te iau? Nimicul este necruțător cu mine. Nu ai nimerit aici. Am fi trecut unul prin altul ne-am fi presimțit suprapunându-ne nemărginit și-am fi umplut haosul cu noi. Încep să mă resorb. aici este întunericul Spectrul s-a absorbit! Dacă aș fi formă aș dispare. Totul este greu. Materia zace în ea. În acest întuneric absolut, nu pot străbate. Totul este invers decât până acum. Ar fi nevoie de-o întoarcere totală. Dens și apăsător exilul meu. Știind că exiști undeva, aștept forța destinului să explodeze acest punct, să anihileze forța gravitațională care mă ține în prizonierat, de când am încercat să mă resorb de când pornisem din nou să te caut. Fără tine este greu oriunde. Începe să se întâmple ceva…. aici, unde nici măcar nu știu dacă mai exist. O rupere totală! Sunt chiar în spectru! Sunt în plasmă! Sunt o forță! aici este Universul Parcă ar exista un sens. În difrite puncte apare timpul, apare spațiul, ținute în aglomerări galactice. Roșul spectrului e din nou important. Universul îl cuprinde. Sunt aproape de tine. Presimt! Plasma revine și redevine. Particule infime se întăresc. pe una din planetele făptuite de plasmă trebuie să te fi dus să mă cauți. Acum înțeleg de ce nu ești niciunde: ai tins mereu spre palpabil. Știu unde să vin! Am mai trecut pe acolo. sosiseși probabil după dispariția mea. Acolo există timp dar eu l-am irosit Căutându-te. Aici unde există numărul Am înțeles că ne despărțiseră De trei ori șapte și că eram amândoi sub imperiul cifrelor unu și doi. Voi trece din nou prin necunoscut prin vârful piramidei răsturnate. Atunci când ne distanțăm, fiindcă aici există spațiu, comunicăm mai puternic. Particulele noastre sunt cuprinse de o frenezie necunoscută: cea din necunoscutul nostru. Suntem legați de trupurile altor spirite iar ordinea de aici ne umilește. Nu putem fi total împreună. Ni se interzice creația. Acum toată goana mea după tine Îmi pare un nonsens Unde există forța care crează perfecțiunea? În necunoscut nu ne mai putem întoarce! Cunoașterea s-a produs. Singura noastră șansă ar fi: neștirea. aici este neștirea Urmează-mă! Îmi privesc trupul de aici și nu-l regret. Vreau să fim împreună. Nemurirea urmează îndestulătoare pentru spiritul nostru. Nu știu ce se întâmplă dar nu mă pot desprinde de planetă. Să fie aici neștirea? Nu aștepta răzvrătirea celulelor tale. Distruge-ți trupul! Aruncă-l în adâncime și îndreaptă-te în zona de aici. În sfârșit vom avea reântregirea. Dar unde ești, doar ai pornit spre mine? În jurul meu este: nimic Această zonă este neștirea!! Să nu mai știm că ne întâlnim!? După materializare ne-am pierdut infinit? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate