Joc fantastic
(experiment)

aici este necunoscutul

Totul se răstoarnă.
Sferele nu au nimic,
razele lor sunt invariabile;
doar piramida
cu vârful în jos,
înfiptă în nedefinit
își deschide fețele.

Sunt înlăuntrul ei.
Vârful pulverizat
naște un vârtej pustiitor.
Nefiind cu tine,
nu mă pot lăsa prinsă,
sorbirea m-ar materializa
și te-aș pierde infinit;
singura scăpare ar fi
să ies pe dincolo...
dar unde este începutul
acestui dincolo ?



Toate fețele mă izbesc
vârtejul cutremură totul
transparențele mă înfioară
mai mult ca niciodată.
Nu disting forma imperfectă
și nu știu încotro să o iau.

Goana mea spre afară
Ar însemna: timp.

Dar unde ești ?
Incinta e pustie !

Presimt cunoasterea.

Spre întâlnirea adouă fețe
vinișoare țesute nesigur
sorb din Spectru, rosu,
ovoid gelatinos,
capcana spiritului liber.
tebuie să fug din calea lui;
încă nu știu unde ești …
Dar ce se întâmplă ?





De ce se preling acești ovoizi
pe fețe ?
Îi va prinde vârtejul
și toată această mișcare gelatinoasă!

Nu mă mai pot strecura,
trebuie să ajung la muchia de sus,
poate te-ai prins în ceva nedeslușit
și nu poți scăpa.

Mai am puțin,
sunt aproape de margine!

Ești afară…
Sunt aici,

aici!

M-ai presimțit.

Mă cuprind ovoizii;
au greutate,
n-am să pot scăpa;
mă trag cu ei,
mă preling…
mă sorb în ei,
sunt închisă într-unul!





Vino după mine
prin vârful spart al piramidei
unde vârtejul mă soarbe
împreună cu ovoidul meu.

Eram un întreg împreună!
Cine mă pedepsește
cu singurătatea întrupării?



aici este forma

Iată, îmi este dat văzul.

Presimțeam existența lui de la cei reântorși.

Cunosc lumina dinafara ei.
Trecerea prin spectru este alta.
Văzul meu caută însă forma
pe care ai luat-o tu.
Mă întind pe pietre,
trec prin lichide,
te caut printre păsări și animale
printre femei și bărbați
nu ești.
Cu siguranță că nu ai nimerit aici.

Caut prin elemente.

În care devenire ai putea fi?
Fără tine îmi este greu să exist.





Acum sunt EU,
jumătate din întregul existenței.

Reântoarcerea în necunoscut
o simt obligatorie;
acolo aș putea presimți unde ești.

Lumea aceasta-i opacă
simțurile nu au destulă putere.

Îmi urc trupul pe o înălțime
și-l zvîrlu.

Voi fi pedepsită:
forțele nu-mi vor mai lăsa
decât cinci deveniri limitate.

Dar ce înseamnă asta
pe lângă faptul că nu poți fi cu mine.







aici este haosul


Când am trecut din necunoscut
spre formă
nu știam că haosul ar fi așa:
neclintire totală
ca apoi să apară unduirea

Infinitul este în mine și în jurul meu.

În acest nimic
cu siguranță
că își duc existența forțele.

De unde să te iau?

Nimicul este necruțător cu mine.

Nu ai nimerit aici.

Am fi trecut unul prin altul
ne-am fi presimțit
suprapunându-ne nemărginit
și-am fi umplut haosul cu noi.

Încep să mă resorb.






aici este întunericul


Spectrul s-a absorbit!


Dacă aș fi formă aș dispare.
Totul este greu.

Materia zace în ea.

În acest întuneric absolut,
nu pot străbate.

Totul este invers decât până acum.
Ar fi nevoie de-o întoarcere totală.

Dens și apăsător exilul meu.

Știind că exiști undeva,
aștept forța destinului
să explodeze acest punct,
să anihileze forța gravitațională
care mă ține în prizonierat,
de când am încercat să mă resorb
de când pornisem din nou să te caut.
Fără tine este greu oriunde.

Începe să se întâmple ceva….
aici, unde nici măcar
nu știu dacă mai exist.

O rupere totală!

Sunt chiar în spectru!


Sunt în plasmă!

Sunt o forță!

aici este Universul


Parcă ar exista un sens.

În difrite puncte apare timpul,
apare spațiul,
ținute în aglomerări galactice.

Roșul spectrului e din nou important.
Universul îl cuprinde.

Sunt aproape de tine.
Presimt!

Plasma revine și redevine.
Particule infime se întăresc.
pe una din planetele
făptuite de plasmă
trebuie să te fi dus să mă cauți.

Acum înțeleg
de ce nu ești niciunde:
ai tins mereu spre palpabil.

Știu unde să vin!
Am mai trecut pe acolo.
sosiseși probabil
după dispariția mea.


Acolo există timp dar eu l-am irosit
Căutându-te.

Aici unde există numărul
Am înțeles că ne despărțiseră
De trei ori șapte
și că eram amândoi
sub imperiul cifrelor
unu și doi.

Voi trece din nou prin necunoscut
prin vârful piramidei răsturnate.




Atunci când ne distanțăm,
fiindcă aici există spațiu,
comunicăm mai puternic.

Particulele noastre sunt cuprinse
de o frenezie necunoscută:
cea din necunoscutul nostru.

Suntem legați de trupurile altor spirite
iar ordinea de aici
ne umilește.
Nu putem fi total împreună.
Ni se interzice creația.

Acum toată goana mea după tine
Îmi pare un nonsens

Unde există forța care crează perfecțiunea?

În necunoscut nu ne mai putem întoarce!
Cunoașterea s-a produs.
Singura noastră șansă ar fi:
neștirea.



aici este neștirea



Urmează-mă!
Îmi privesc trupul de aici și nu-l regret.

Vreau să fim împreună.
Nemurirea urmează îndestulătoare
pentru spiritul nostru.

Nu știu ce se întâmplă
dar nu mă pot desprinde de planetă.

Să fie aici neștirea?
Nu aștepta răzvrătirea celulelor tale.
Distruge-ți trupul!
Aruncă-l în adâncime
și îndreaptă-te
în zona de aici.

În sfârșit vom avea reântregirea.


Dar unde ești,
doar ai pornit spre mine?

În jurul meu este: nimic

Această zonă este neștirea!!

Să nu mai știm că ne întâlnim!?

După materializare ne-am pierdut infinit?