Ochiul viu
vioriu
îl descânt, îl rescriu.
Prins în haină rea de gene
sub sprâncene, moșul Ene
vinde dor.
Îl cobor
sub un nor de cuvinte
- tot sonor.
Ieși din taină
veche haină,
din ienuperi te coboară,
pe sub scară te presară
să răsară tristă rună
scrisă-n lună,
arsă-n strună, mătrăgună,
și adună-n gând furtună.
Trăsnet verde
mi te-ar pierde
și-ar așterne tunet nou,
alt ecou,
de legende trist cavou.
Dintr-un ou
vechiul ban
îl desfac peste an
și în van îl aplec
și-l petrec, îl înec,
îl răsfrâng în ulcioare
și presar stea de mare
ce răsare-n vis de undă
- lume scundă
ce se-afundă-n verde fundă.
Sting tăciunele aprins
rug nestins
și cuprins în cuvinte.
Atins, gândul șui îl tresar,
îl întorc și-l presar
peste streașina-jar
al privirii hotar.
Te despoi, haină rea,
din adâncuri de stea
gălbenea.
Mâna mea în cuvinte te intoarce
vis ce toarce
gânduri-parce.
Oha, ina, rea, săp, leci!
În căpruie vise reci
te petreci.
Și îți schimb
vechiul limb fără timp.

Ochiul nou, vioriu
l-am rescris.
Îl rescriu.