între pereții mei
împart pâine prăjită
cu un cărăbuș rătăcit
și-o inatenție mică

de frig
mi se lipesc genele
pe sticla de gin
și buzele pe gâtul păpușii
de porțelan

o uram în copilărie pentru sânul ei rotund
și ochii blegi de regina tâmpită
a raftului trei

acum mi-e milă s-o sfărâm în pumn
e și ea un cocoloș de caolin pictat manual
așteptându-ți trecerea
să-i cutremure fustele învolburate
și să-i încarce ochii
cu imposibile lacrimi de smalț

eu
ea
cărăbușul
câteodată tu
niciodată ceva
puțină pâine prăjită
cu vis și unt proaspăt

*

finalul e simplu
ca o moarte
în somn
tot eu
te aștept
să nu vii
în loc de tăceri

fir-ar să fie de viață