Cerul înalt desenat cu nori și lumină
pămîntul verde și negru brăzdat de case
uneori luna cînd soarele trece deasupra
liniștea pădurilor
pădurile străine pădurile de acasă
aceeași liniște aburind dintre trunchiuri
ridicîndu-se și învăluind fața lunii
trupul meu golit către cer
și Înăuntrul ascultînd simultan roua
ce picură foșnind
în grădina mamei.
țipătul păsării doboară visarea
sufletul se sfărîmă casant
și privind cioburile, ochiul meu trist
numără: casa de aici, casa de acasă,
Casa !
încolțește jos leușteanul străin
și ciorba străină se răcește pe masă
palma rănită
se retrage în buzunarul de la piept
unde inima se scaldă în dor de acasă.