Mi-am distrus eul planetă înlăturând gravitația
Care-l lega de materia intrinsecă,
Pământul rotund din iriși îmi secționează nația
Cu entități-sentimente dansând cu moartea, cu agonia-discotecă.

Constanta vieții se destramă în extreme,
Devine conturul unui corp umplut de umbre,
Variabile vâslesc într-o furtună cu necunoscutul răsturnând trireme,
Depărtarea de sine îți smulge conținutul lui „a fi” în opacități sumbre.

Fără sine, gol ca o lună proiectată pe un ecran de iluzii sterpe,
Mi-am creat asteroizi din explozia unui ideal extrem
Cu structuri carnale hrănind guri de vise ce gem,
Cu corpuri de himere – specii noi vânând avortoni în stepe.