Am stat cam mult în taina Pământului,
fără știința zilei, nopții,
lumina m-a înălțat
si am umblat pe ape,
săpând albastrul,
vestind roua...

Acum, albastrul este negru,
să mă risipesc nu se mai poate,
dar n-am încetat să umblu
pe apele și stepele străbune
până mă va reintegra în taina sa Pământul.

Niciodată să renunț nu pot
ultimul miez al aceluiași
suflet de pământ să locuiesc.