Într-o dimineață devreme
s-a oprit ceasul,
prima dată am crezut că
i-a murit bateria,
prima oră,
am crezut
că încă mai există,
că încă mai bate
inima, pulsul,
pielea,
că încă mai respiră
... ... ...
dar cînd am încercat,
într-un (prea) tîrziu,
să trag aer în piept,
acesta a rămas
statuie de-oxigen,
miezul extatic,
murise timpul,
viața,
odată albă fecioară ,
a cedat,
sedusă de moartea…

să rămîi treaz
chiar în ruptura vidului

e simplu

întunericul se traduce prin lipsă de lumină.