ea are palma transparentă
când o întinde înspre lună
ea face din pământ placentă
când urma pașilor-ți adună
ea când te strigă se destramă
în unde sidefii de șoapte
plătind a lacrimilor vamă
argaților stăpânei noapte
ea se cutremură când simte
cum trupul-ți către ea se apleacă
și o învălui în cuvinte
ca un potir de piatră seacă
ea are gene lungi de ceață
să își ascundă cearcănul gri
când pleci cu pas de dimineață
și ochii-i triști rămân pustii