COLONIST ÎN ÞARA LUI AMENHOTEP
( 2000 )

se dedică Sandei-Maria Ardeleanu


1. dincolo de lume e doar lumea / un atelier pentru experți în deranjarea plauzibilului / aur exfoliat sub rugina ascezei / începi să numeri numai din trei în trei / schimbând ordinea cu care probabilitățile își enunță firescul / dintr-o dată un drog devine ceva familiar / o formă de gândire secretomană aprioric triadică / ce frumos plânge Dumnezeu pe încăpățânarea omului de a rătăci în tridimensionalitate / Amenhotep de sacrificiu stă într-un fotoliu provincial / pendula rusească trișează / ea bate de cinci ori ora trei pentru un vânător de fantome / psihotraume indelebile / un trident sub mantia faraonului / vechiturile împart podul în mici terase de remembrare / incertitudine în sala de meditație când o boare jucăușă gâdilă un carpen / el gândește că nu se va mai întâlni decât peste un an cu aprilie / regretul apare ca un resentiment al fatalității / ba bine că da / letargie / neprielnice îi vor fi aceste vagi pulsiuni juvenile ce invocă revelația erotismului / de aur e al său chip / de aur e al său chip și nici riduri nu face / de expresivitate nu mai poate fi vorba în acest caz / el își netezește fruntea cu o flacără apoi își desface picioarele și se apleacă să-și privească sexul cu o curiozitate de turist politic / abia acum își dă seama că limitele inocenței culisează în funcție de erorile moralei și că nu se vede nimic de la un cartier la altul / harta e bătută în cuie / nu-și poate desprinde privirile de o firidă interioară a gândului ce alunecă pe un excurs despre ego / îi văd doar eu pe eroii adamici cum se plâng că dragostea lor trece prin freud / o daltă ce gâdilă bronzul cu sunetul simplu al unui bici / ferestrele tremură pe zid cu idioția unui metronom ce încuviințează hărnicia călăului / Amenhotep bate din palme / lumea îi cade la picioare admirându-i unghiile în două culori / publicul prezent scandează numele lui și își devorează formele mai suculente din cetățenie / metanoia lățindu-se pe o pată de motorină ce sufocă ochiul de apă din fântână / rămâne la epicentru o țară de hibrizi masculocrați / nu atingeți exponatele, urlă Amenhotep, rețineți probabilitatea de a înțepa posteritatea cu un falus


2. urc în mansarda orașului să-i sfidez sfârtecarea ținând în mâinile înmănușate o sticlă cu metatexte de rouă / noaptea e o crâncenă sfadă între faraoni de carton / noaptea se lustruiesc buzele asfaltului cu limbile artificiale iscate prin logocentrism / mă încolăcesc în lumina focalizată prin axul piramidei și număr semințele de crivăț rămase de la dezînhibarea paradoxului originar / Amenhotep devine iubitul meu tainic martor de virginitate psihologică dar nu este iubitul meu / Amenhotep în sus Amenhotep în jos / nici nu știu când trece vara într-o căruță pe lângă curtea mea cît o cutie de pantofi / o interogație despre scadențe / fotografia de acum treizeci de ani / eu romantică privesc ideea romantică a artistului imortalist / puberii se îmbracă în fâșii de carne crudă și declamă manele cu exces de autoritate / își umflă obrajii ca pe niște sexe de mușama roasă pompând aer lipicios în săruturi puturoase / iarba aduce o relaxare a tonusului metafizicii / tinerii stau doi câte doi în pungi de unică folosință și încremenesc în figurine erotice de bazar ce sunt apoi congelate prin ganguri / marfa se vinde numai la kilogram ca să ducă mai departe clișeul sejurului amoros al dragostei prin stomac / oameni simpli parțial edentați recită poezii de asmuțit retorica și pătrarele lunii / o femeie râde când Amenhotep distruge discheta cu trecutul amoros al orașului / atunci cineva îi umple gura cu aur / o gaură mare transcende orice arhitectură / novicii își trosnesc degetele alegându-se cu porțiuni nesemnificative de adevăr / ei sesizează că grandoarea de colonist încape în coșul zilnic pâine televizor și coapse de femeie clocind pe epoleții sergenților / Amenhotep îi conduce la banca de spermă pe bază de abonament / el le ordonă să vorbească nesigur să se cloneze în plin triumf al ezitării cu spaima de încarcerare cu tot / lui îi plac oamenii fascinați de vid / ființele își dezgolesc numai atrocitatea în fața fricii / în stațiile de metrou oamenii și șerpii se fac comozi / lenevind într-un mental manierist / un somn dezideatic îi afumă ca pe vreascuri


3. mă desprind de gâtul lui Amenhotep / de aur sunt de nicăieri mă înfiripez într-un sunet specific deșertăciunii / privesc la îngerul ce mă strigă de trei ori pe poreclă / văd un posibil complice un clopot sunt în zbor aripile lui de ecou când deja am făcut dependență de un iluzionism ecumenic cu priză la cabotini / de sub piatra pe care calc țâșnește substanța inimii lui Amenhotep / tare și lucie / verde amară un cristal de sodalit / miez de bostan ticăind într-o bombă uitată în pivniță printre butoaie / natura nu ne este prielnică în ordinea cu care ne propune retractilitatea din visare / nici arta fovă nu ne face mai modești / intrăm într-o cafenea ce plutește pe un crâmpei de burg medieval / ar fi trebuit să citim ziarul și să bârfim secretarele dar scenariul iese cu mai mult piper / căci fumul de țigară linge fals umil mâinile ce astupă conversația / stăm la masă excitați privind fălcile altora cum mestecă vorbe ca pe hălci de carne de oaie / ne luăm la bătaie pentru femei pe care nu le-am avut niciodată / dar banii sunt totul aici și capriciul / rupem dară masa și o roadem ca niște termite / monștrii ne fotografiază pentru următorul casting / se caută instantanee cu sânge proaspăt din belșug / reclame ce autostopiste ce au degetele lungi pe care le sug pentru a dizolva distanțele în gustul pilulei de sub limbă cum o criză de inimă în strânsoarea unei dimineți geroase / lumea ne ia drept minimaliști de serviciu / dar nu se vede nimic în șansa istorică / noi suntem coloniștii lui Amenhotep / numai stadiul gerontic ne aduce deservicii de omotetică / pe deplin arierați / cultivăm în oraș o paideumă a spermatozoizilor noștri fărâmicioși / ne perpetuăm virtual printr-o elită a senzorialității / la o adică îl rog pe chelner să-mi lipească nota de plată în frunte / așa am fost ales șef de partid / adică omul care creează comanda socială ca pe o listă de bucate din care se înfruptă fără să plătească / mă prind iar de gâtul lui Amenhotep / un șirag de boabe de muștar / e șic e cool / el bea vin dintr-o scoică masivă / sorb cu patimă picăturile ce i se preling în bărbie / e recesiune și fac economie / capacul de la veceu un martor despre sagacitatea scatologică prin care coloniștii câștigă voturi în cartierele de la baza piramidei / oamenii sângerează expresiv când se prefac că mimează frica de moarte / avem abator / apetență pentru fapte mărunte developate în chip de etichetă


4. am vrut să fiu bărbatul unei singure femei / asta se cerea la interviul pentru supraviețuire / am fost bărbat cât să primesc în întreținere și educare o cruce mai lată / am răstignit pe ea sondajele de opinie invocând un ego dezarticulat al primiparelor / cu câte o broască în fiecare axilă am exersat meseria de cărăuș pe viață la statuile altora / martirizându-mi ratarea printr-un delict de veracitate personală / din orice bloc de aur pe care i l–am adus , Amenhotep a știut să șlefuiască o mantră / cuvinte de valorizat dislalia emoțiilor cu care se pune surdină pe mugetul mahalalei / apoi faraonul a pus în circulație sensurile noi pentru o taxinomie paleontologică din care rolul meu de bărbat titular în inventica geo-politică a colonizării s-a ales cu nominalizarea la premiul cel mare / stau acum pe un soclu / dar stau degeaba / îmi luxez charisma în interogații despre virtutea trăncănelii / cuvintele mi se atrofiază / rămân pe case acoperișuri șuierătoare și pe oase mușchii cu fiziologie de stăpân / zvâcnesc strălucitori în pungile de piele și mă susțin în fața poporului / mușchii unui fundamentalism ideatic îmi gâdilă mimica de orator de duminică / mușchii deltoizi informează despre faptul că mă aplec asupra necazurilor plebei / mușchii abdominali strivesc florile proaspete ce cresc contemplative pe omoplații femeilor cu care am întâlniri spasmodice / mușchii sartorius înșiră baleiaje de unghiuri cu care picioarele mele de titan ar fi dispuse să părăsească în plină glorie masa de lucru a sculptorului / dar în fața mea răsare Amenhotep / un semn de circulație ivit prea târziu pe buza prăpastiei / mă ține în brațe ca pe un fiu de piatră / mă plânge pentru că sunt fragil / vulnerabil ca un ombilic de vițel / îmi ia palmele și mi le pune pe fața lui / o minge de aur este la fel de aspră și nu ai ce să faci cu ea zău / pe durata experimentului sunt un bărbat dilematic / posed proporții egale de paronimii altoite pe dezmățul imaginal cu orice alt mascul în perioada rutului / ce să fac din destinul meu de colonist exemplar al axiologiei: exemplu sau generalitate? / aștept tragedia ca pe o scrisoare de intenții / un maestru de școală îmi cere un repertoriu pentru restaurat inteligența falsității / cu competență continentă / și cu dor exemplar


5. pe o râpă însorită din marginea cimitirului de mașini mi-am dus mustangii să-și scuture coama / gândind că depărtarea din preajma libertății îmi va întrerupe gândurile / Amenhotep știa că așa merg oamenii înainte / cineva poartă în suflet pe altcineva / până se obișnuiește cu altruismul / cu râia e la fel / în marsupii patoplastice se cuibăresc suflete de plastilină ce emit pretenții postume de clasicizare / ele iau formă de urs sau de colibri sau de cârtiță / atât permite deocamdată știința mitomană a venerării / dar sufletele știu să zboare / comprimându-și sintaxa până la interioritatea celor două aripi / ele adoră din viciu să survoleze grădina cu fericiri a iconoclastiei / iar oamenii se diferențiază după durata gestației afective în capsula gazdei ce acceptă această tiranie a dragostei în remember / sufletele nobile miros a ceață / cuvinte bisilabice / iiii-sussss bunăoară / o sută de ani durează fermentația karmei lor / cu un foc pârjolitor irump în lume / trompetismul florii de vișin la licitația maniheistă a virtuții / azi Amenhotep se gândește la Dumnezeu ca la un perpetuu cadavru adânc îngropat într-un filon de locuri geometrice / un miez de planetă în jurul căruia gravitează cimitirele vesele / cu amintiri hâtre se împodobește aromirea de leș din complicațiile sentimentale / în fiecare mort este o poveste comică ce deformează mersul ca o pereche de ghete prea mici / omul șade la taifas cu propriul cadavru într-o inimă ce-și bate joc de ritm îmbătându-se cu extrasistole până ce i se pare că este chiar inima unui erou / regele mustangilor a fost un cal de aur / dar i s-a topit morga / pentru un salariu bun de portar la faraon el a deprins ușor calea de a îngrămădi de-a valma bisericile într-o piramidă / mă prefac că pun preț pe această geometrie a includerii nerestrictive / în copilărie la ora de balet învățasem cum să-mi introduc corpul pe verticală într-un vertij ce se desăvârșea chiar în axul ce-mi străpungea inima de sus în jos / amerizare reușită / urmez o ipotenuză ce parcurge evazând simbolul trinității / altarul ca ventricul vulnerabil la infarct / mă întreb dacă Amenhotep are noțiuni vagi de sacroterapie cardiologică / o întreprindere elusivă asupra rugăciunii / oamenii iubesc în taină victimele atacului de inimă rea / sfinții se predau dragostei papivore pentru evangheliile ispitirii / îmi sublimez anxietatea / inima mea șomează într-o stalactită / iubesc de-a gândul în pustie / cuvântul cade ca o monedă într-un pahar cu apă stătută


6. și trupul lui Amenhotep poate fi trist neidentificându-se cu nimeni într-o umanitate ordinară / narcisism pe un sfârșit de epistemă dihotomia ispitirii carnale ca patchork lipsit de zvârcolire sau shuttle îndelung mistuitor după o cină fast-food / imperfecțiunea ca exhibiție a locuțiunilor post-coitale / nisipul din ochi / carnea din galantarele de 90-60-90 / trupul are un meniu fix de gesturi împotriva lui Dumnezeu / meritul nebuniei între paradigmele tari de a poza ca regină nevrotică sau doică de preoteasă / cineva își lasă vulgaritatea să alunece pe umerii mei ca un timbru fiscal lipit cu scuipat pe o meditație / cogito ca recapitulare recuperatorie a inventarului prescris la naștere / e simplu să fii om nu e simplu să fii / putința nașterii îmbrățișează trupul într-o blană de samur în timp ce cum pe un peisaj mental îl înghite cu nesaț / o minusculă cașetă nedevelopată contra îmbătrânirii / doar ea e informată și știe ce vrea / post postCYBERmodernPUNK-isme dispuse pe o raționalitate transversală / cum boabele de puroi într-o păstaie septică / un limbaj fără sensuri propune o singură direcție / înțelepciunea turbionului / negarea ca audiență a trupului la un croitor de lux / Amenhotep e șef în oraș / el știe să feminizeze masele cu mac stimulator de letargie / dacă vreodată o lumină aspră ce zgârie întristarea pietrei se desface în dezacorduri, e pace pe ecranul contra-utopiei / purtându-și umerii carbonizați pe un surâs interior o femeie a dansat în flăcări cu unduiri tărăgănate învățând de la nisip să-și piardă urma / o istorie personală incomodă / literatură pe o catapeteasmă scufundată în deșert / în butoiul Amenhotep încap toate plângerile iscate din invocarea superficialității ca rigoare compensatorie / adevărata mare începe dincolo de reverie / pe linia orizontului se joacă teatrul pentru gospodine / dar moartea pardosește o sală de bal unde sporovăiala noastră umanitară aflată în căutarea unui stil onorabil ne invită la gavote / trecutul așezat pe fundul unei sticle în așteptarea inventatorului de mituri / tăifăsuind cu naratologii


7. bărbatul îi propune femeii cu degetul o alură de seismogramă ce explodează dincolo de zenit / geograful împuternicit să extragă nordul dintr-un conflict între generații de sexe / Amenhotep își smulge inima cu gestul cu care se scot și măselele stricate / o închide în lacul cu moroi al micului ecran / gaură fecundabilă la infinit a erei mediatice în care se înfundă în pripă țeste de oțel / un pescar aruncă undița peste imaginar transformându-l într-un unghi secționat / faraonul de carton / sau personalitatea care nu încape în clasificări ca un flux ce ruinează digul / frica de carton / ea se intubează într-un interval de traversare a oglinzii după care anxietatea vine ca un puseu egofobic prelingându-se pe o mimică descendentă până la vitrifierea produsă de angoase / în mod obligatoriu scena se comută pe o pastorală în care se proiectează cu discreție o teologie a necazurilor ce inițiază un monolog cu vizibilul suportabil / Amenhotep trăiește fără inimă / e fericit / e ogarul fugărind un râs la liziera pădurii / liniștea lui de aur se preschimbă în literele cursive cu care își scrie jurnalul de geniu un cerșetor / cuvintele sângerează sub ascuțișul privirilor indiferente / dimineața sosește cu un tren indecis într-o haltă cu ciulini / apoi un soare mânios și zeflemitor se cațără pe decorul standard al unei stânci buboase locuită de un sihastru / mă privesc cu el ochi în ochi până ce ne dăm seama că privirile noastre sunt două lentile ce schimonosesc candoarea / acoperământul meu este un frunzar de idei teribiliste ce subminează tăcerea locuitorilor neființării / de care m-am săturat / mă voi întoarce la Amenhotep pe sub pragul magic al percepției / voi râcâi cu unghia policarului semnele ce deschid poarta de aur a secțiunii sărutând umbrele ce prefigurează moaștele unui artist / poetul spectral / un oficiant al sacrificiului în contiguitatea imaginarului lingvistic / cine să se încumete a-l iubi sub un soare scheletic vizitat de urletul lupilor / noaptea mă înșfacă de ceafă cu botul ei rece / mă trezesc într-o peșteră cu acustică de catedrală / citesc un poem într-o limbă necunoscută / vorbire în regresie / cobor un etaj în zona post-ismelor / pe spinarea oricărui lucru stă o rostire ezitantă / dibuirea unei traiectorii / praful pulverizat în lumină se așează după liniile de forță ale unui câmp regizoral / statuia ecvestră a unei iluzii arhaice / iat-o fierbând colivă pentru depolarizarea cuvintelor



8. nimic din ce mă interesează nu pare a se fi petrecut dincolo de prefăcătoria lui Amenhotep / el are o sosie cognomenă pe care o plimbă prin universurile fantasmatice / când urcă spre lumină el pare a se adânci într-o meandră hermeneutică de refugiu prin care se poate trece clandestin dintr-un mileniu în altul / când cade în întuneric el pare a se înălța proptindu-se îmbătat de cerul de ortoză ca de un sân de fată / eu ies în piața centrală a orașului și feresc statuile de ramolisment mângâindu-le cu palma sau cu o perie de șters gândurile plonjate pe capota celebrității / muzeul central descrie ținuturi înscrise în visătoria orbilor / teritorii ce peticesc haina posomorâtă a știutului / în ele se absorb feeric locuțiuni calme ale distrugerii și structuri mărturisitoare despre fosilele fonemice cu care paleotextul își este sieși relief / în pulberi de parfumuri despre șovăitoarea etimologie se scaldă faraonul dimpreună cu câțiva prieteni aleși / apoi oaselor ce schițează incunambulesc gestualitatea umană la resemnare le sunt atribuite unghiuri noi ale expresivității / bucuria trebuie să fie mai curbă la interpretare și tristețea mai ascuțită iar ura n-are decât să fie liniară ca o săgeată cu originea în vârful plămânului stâng pe care se așează vulturul ca un steag de luptă / Amenhotep îngroapă îngerii în alveole sub ochii roșii lipiți peste viclenia prezentului / ne rupem de marginea neatingerii ca de un mal ale cărui odgoane au putrezit sub ploaia neîntreruptă / intrăm într-un discurs despre arta de a peripatetiza cum un glissando pe sub o cascadă/ femeile lui Amenhotep ies și intră în text ca într-o saună ce le livrează de fiecare dată împuținate amantului spre desfătare / după parcurgerea unui nou ritual vine vacanța ca o boală a copilăriei / îmblânzitorul semantic adună cu vârfurile degetelor norii de pe secetă creând o eventualitate / alternativa negării / o antenă ce semnalizează piramida / eu alunec în susul unui cer vălurit / un scarabeu pe un voal de nuntă / la capătul lumii e doar lumea și Amenhotep într-o zdreanță de lux / vameșii potolesc țâțânile mării cu știri despre receptarea mediatică a durerii ca bucurie perversă / aur pe anatomia suferinței ce colonizează sacrificiile celor blânzi / decorațiuni și arte devastând scheletul craniului meu în dialog cu masca de ceremonie mortuară a unui Amenhotep de colecție / poezia ca profeție a eului disociabil










(Amenhotep a fost cel mai bogat om de pe Pământ. Prezența lui într-un text inspirat de imaginarul lingvistic este doar un pretext. Deși îl desemnează pe cel mai bogat om de pe Pământ, cuvântul Amenhotep este foarte sărac. Așa s-a născut și așa va muri. Meritându-și poemul de față…)



***
Blog Angela Furtuna