femeia care iubea ploaia,
(un paradox neeligibil)
mi-a spus odat\' ca pot,
ca irealul e tangibil.
Mi-am aruncat umbrela in vestibul,
si-am sfidat prin praful ud
cu pas grabit... prezentul meu zalud.

De-atunci zambesc mereu cand vine ploaia,
si uit mai rar ca se termina foaia.