Șuvoi de noapte neagră curge-n zare,
Danț rupt de umbre moarte, fără față;
Ucisă cade-ntâia dimineață,
Și stelele se-neacă în vâltoare.

Pe catifeaua viselor sfâșiate
Din neant cad roșii picături de sânge;
Gonit din cer, un înger soarta-și plânge,
‚Nălțând zadarnic rugi de glasuri sparte.

Și-n trupul negru-al mamei făr’ de prunc,
Un ochi înfricoșat și gol se zbate;
În jur și nicăieri, din Eve-uitate,
Se prăbușesc suspine în adânc.