agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-02 | |
Nu fugi, omule, ca n-am terminat
A ta purtare aberanta de criticat. De ce esti sadic? Eu am mii de cuvinte Ce pot fi asternute sa ma tii minte. Poezia e arma mea in razboaie mute Si versul e glontul meu vijelios si iute. Te va strapunge, omule, vei muri, Uitat de cei ca tine, te vei cioparti. Vor umbla viermi peste sicriul tau mizer Ca si urmasii tai pe pamantul de sub cer. Nu vei auzi cand altii vor scuipa pe ast pamant, Vor creste buruieni si blocuri pe acest locas sfant. Corpul tau va putrezi si se va acri, Din ochii tai vor creste ciuperci aurii. Pe mainile tale, in loc de par, ce va fi? Va fi iarba pana-n barba, si stafii Te vor musca si te vor batjocori Si-n viata ta de apoi iar vei muri. Groapa ta va tipa spre cer de durere, Va striga "Indurare!" fara putere. Si Rai vei primi caci flori vor creste In gradina ta cu ghimpi si cleste. Ars de sudoarea focului, vei urla, In marea noroiului te vei ineca. Nu vei vedea ingeri, nici pe Dumnezeu, Ca-n viata ta dumnezeul tau era ateu. Fara gura vei zambi intunecimii, O plictiseala fara chip e data vechimii. Nu vei vedea nimic, doar vei auzi Tipetele unor persoane ce nu vor pieri. E banal, toate-s in mintea ta, Ingropate cu-al tau suspin si-o stea. Vei trai intr-o lume fara fete, ia-o asa, Vei suporta calvare sonore si pustiimea. Cu greu te vei gandi:"De ce eu? Ce vina am caci nu sunt ateu, De ce sunt pedepsit de Dumnezeu, De ce nu-L gasesc, desi-L caut mereu?" Cazi in noaptea eterna a pamantului, Fierbinte de arsita rea a cuvantului. Si-atunci, cand in celula ta Un calau mascat si dur va intra, Nu-ti fie frica, nu e dupa tine, A venit doar durerea sa-ti aline. Daca nu-ti simti un picior Inseamna ca nu-l ai. Esti chior; Daca nu-ti simti o mana Inseamna ca pluteste in tarana. -Dar unde? -Chiar deasupra ta, Unde-ti e mormantul, nu-i asa? De ce zic asta? E simplu: "Din tarana in tarana, Din cenusa in cenusa", De-afara-n acest subpamantean abis. Dar cum ramane cu sufletul nemuritor? Striga din infern:"Eu nu vreau sa mor!" Ti se risipeste lira, poet decedat! Ti se innoada limba, creier exilat! Versurile tale stropesc in jur cu sange, Iubita cea draga, la soclu ea iti plange; Picura cu lacrimi cristalul ce-ti fura viata, Cresc spini pe racla ce-ti incuie fata. Asa creste tainic epilogul existentei Unui poet ce moare sortit dementei. E trist ca ea crede ca tu esti un inger Ce-o vede din ceruri si sangareaza cu fulger. Esti o materie expirata, scoasa din iz, Pedepsit pentru versul tau cu caracter marchiz. Poezia ta e ca un numar arzator Pana la care nu poti numara de zor. Ai fost decapitat de titlu, stors de strofe reci, Cioplit la sange si razuit sub piele de pureci. Te-a ciopartit propria ta iubita pe la spate Ca n-ai vrajit-o prin vorbe cu iubire astupate. Si iata ca tu, drag poet ateu, Te miri ca nu-L gasesti pe Dumnezeu! Ti-e frica de ce esti acum: o sperietoare Intr-un lan de pacate, ocarit sub soare. Saliva ta s-a preschimbat in noroi In clipa-n care ne-ai insultat pe noi. Esti un om intr-o lume cu oameni ca tine Care se calca-n picioare pe-o panza ce-i tine; Caci acea panza e din mila lui Dumnezeu, Cel ce-a cuvantat cu aur si-a adus trofeu. Ne plecam cu veneratie ca sclavii pentru El Suntem bine rasplatiti, dar ucisi de-un miel Care cu al lui sange ne-a inecat pe toti; Suntem un abis de moarte incarcat cu morti Care inca se omoara intre ei cu cruzime, Pogorandu-se mai jos, mai la adancime. Sub pamant traim, ceru'-i tavanul nostru, Noi suntem podeaua, Universul un monstru, Caci a inghitit acest bob de mazare crud Digerand o iubire ce n-o vad, ce n-o aud... Vis de ocara umana celebra, satira de azur, Cosmar funebru, icoana cruda, perete pur, Oglinda de vedenii si vedenie-n oglinda, Poet ce-i exilat in poezia cea murinda, Acum ai inteles de ce peste tot in lume Se-ntind trupuri sorbite de mizericordie, Si de-asta suntem considerati icoanele postume Ale unui iconostas ruginit, fumegand de-o vesnicie. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate