agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-18 | | Să ne imaginăm următoarea scenă: o mamă, în vîrstă de 67 de ani, ține la piept un copil firav care plînge. Este puțin probabil că-l poate alăpta... Sau, o altă scenă: 15 septembrie 2012. Început de an școlar. O fetiță în vîrstă de 7 ani, pe nume Eliza Maria, se joacă în curtea școlii. O însoțește o femeie de 74 de ani. Mama ei. Sau bunica ei?... Mai departe nici nu ne putem imagina. Cînd mama va avea 80 de ani, iar fetița ei treisprezece, cine pe cine va trebui să îngrijească și să protejeze de loviturile vieții? Voință sau iresponsabilitate? Marea minune s-a produs. O femeie în vîrstă de 67 de ani, Adriana Iliescu, profesor universitar, a născut o fetiță. O performanță medicală, fără îndoială, și un record personal al mamei. Din păcate, ceva este în neregulă din punct de vedere moral. Acest copil, care n-a cerut să vină pe lume, va intra în viață cu un handicap uriaș. Deși are mamă, n-are părinți. Are doar o bunică deghizată în mamă. În plus, ea va fi privită toată viața ca un cobai, ca rezultat al unui experiment. Reușit în primă instanță, dar eșuat în perspectivă. Căci acest "experiment" va trebui să înfrunte viața ca orice om, dar cu posibilitățile restrînse. Și nu prin voință divină, că prin încăpățînarea unei femei care a vrut să fie mamă cu orice preț. Această distinsă doamnă, Adriana Iliescu, a devenit mamă la vîrsta la care trebuie să crească nepoți. O voință extraordinară, o tărie ieșită din comun, s-ar putea comenta. Și chiar se comentează în acest fel. Dar, dincolo de performanța în sine, maternitatea este un dar condiționat. Ce va fi fetița Adrianei, peste 20 de ani? Există un timp al iubirii și un timp al maternității. Iar dacă timpul maternității a intrat în zona de risc, perseverența în această direcție se traduce prin obsesie. De ce această înverșunare de a naște un copil, dacă Dumnezeu nu l-a îngăduit la vremea lui? Fiecare om este dator să-și asume condiția și să compenseze, eventual, prin altceva, ceea ce nu i-a fost dat să îndeplinească. Iar dacă Adriana Iliescu voia într-adevăr să-și dăruiască afecțiunea unei ființe umane, nu putea să înfieze un copil? Nu-i același lucru, e adevărat, dar e o alternativă permisă. Așa, asumarea acestei nașteri capătă dimensiunile unui gest iresponsabil, la fel grav ca un avort. Copilul de care vorbim, fetița Adrianei, s-a putut naște numai cu sprijinul științei, sub asistența medicală a reputatului doctor Bogdan Marinescu. A fost o naștere grea, dar spectaculoasă, care a făcut înconjurul lumii. Dar, dincolo de euforia reușitei, există, în cazul de față, și un aspect al iresponsabilității medicale, de dragul, probabil, al provocării și al performanței. Chiar dacă nu avem o lege care să reglementeze limita de vîrstă la care o femeie poate să nască, există (sau ar trebui să existe) cenzura morală. Actul medical nu este doar o problemă de imagine a medicinii românești și a medicinii în general. De fapt, problema n-ar trebui să se pună deloc așa. Ar trebui să se pună astfel: ce va fi fetița Adrianei Iliescu peste un an, peste doi, sau peste douăzeci? Cine poate răspunde la această întrebare, acum, cînd ireparabilul s-a petrecut? Cotidianul "Național" nr. 2446 / 18 ianuarie 2005
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate