Despre fotbal


Bișca era străbunica mea din partea mamei,
în sat răspundea la numele de Măria lu’ Dinuță,
iar în bolentin se numea Becheanu Maria, după căsătorie Lungoci.
peste doisprezece copii îi trecuseră prin mâini, printre care și eu,
toți descendenții ei, cu excepția lui Gicușor,
băiatul actorului George Lungoci de la Timișoara, care acum
ajunse la Televiziunea Română ca să facă aci Aleea cu ghimpi.
în tot ce făcea, Bișca avea hărnicie și umor, plus o mare dragoste.
la Alimpești exista echipa de fotbal „Oltețul”,
juca în Județeană, afară pierdea tot, acasă câștiga tot,
cu excepția a două trei meciuri, pe care le vindea pe un rând
de echipament celor interesați de promovare în Divizia C.
antrenorul, Aurel Bălășoiu, avea un burdihan cât toate zilele,
era președinte de C.A.P., vânător și cântăreț la vioară.
o fi trecut vreodată străbunică-mea pe vale, pe la teren,
și o fi văzut evenimentul și mulțimea specifică.
a meditat asupra fenomenului și în familia noastră a rămas celebru
punctul ei de vedere asupra acestui joc:
douăzăci de găligani dau fuga două ceasuri după o beșică
și, când o prinde vreunul, degrabă o aruncă altuia cu țoalele
vopsâte la fel. nici ăsta nu vrea niam s-o țână la el!
fug toți în toate părțâle, ca găinile la boabe, ori când le bate uliu’
în goana a mare. se calcă în picioare
și atunci șuieră la ei unu’ îmbrăcat
în niegru să-i despartă și le scoate din pozânariu’ de la piept
o batistă roșie împăturită, ca să vină toți să-l îmbrâncească.
de-ai în niegru măi sunt doi și măi nebuni ca ăsta,
ei aleargă înainte și-napoi numa’ pe dunga de var de pe mărgini,
iar la un moment, cân’ știu ei, înțăpenesc în loc, ca pociții


de la sânzâiene, cu un steag galbin în sus.
ăștia trei în niegru parcă-s dracii prinși în curtea bisăricii,
așa-i înconjuară și-i huiduie lumea cân’ se termenă alergătura.
măi sunt doi proști, cică portari, în capetele locului,
care se uită cocoșați la tot ce se întâmplă,
se izbesc cu picioarele și cu palmele în bârne și au mănuși în mâini
în zî de vară.
cân’ vine beșica la ei, nu se duc s-o prindă ca pe curcă,
ci s-aruncă după ea în cap. apoi o lovesc până în slăvile cerului
ca să vină de sus cu putere, să-i izbească pe ăilalți în tiugă.
ăștia se îngrămădesc și sar întrecându-se în capu’ cui să cadă!
ăi care sunt pe drum strigă la chiloțari unde s-o dea
și cum să facă până le ies oichii din cap! ca în bătătura iadului!
cân’ dracu’ din mijloc șuieră de trei ori la ei,
unii s-aruncă la pământ cu fața în jos, ca la Judecata de Apoi,
iar ăilalți se strâng în brațe. mă... asta-i joacă de proști!