Viața românească


În general, în România, comunismul a fost făcut cu lași discreți și cu lichele pline de tupeu, iar democrația, cu infractori și derbedei. În plus, mai toți comuniști sunt astazi democrați. Această situație națională nu este o metamorfoză istorică aptă și, în același timp, provocatoare pentru a fi studiată științific, ci doar o consecință valahă a petrecerii vremii.
Relele spațiului românesc sunt văzute mai degrabă ca himere, decât ca lucruri concrete. Și tot așa sunt tratate. România are un aparat de legi teoretice, fără norme precise de aplicare, nu legi practice ! Acest fapt hrănește balaurul din spațiul carpato-danubiano-pontic, pentru lezarea căruia se tot tocmesc la mișto feți-frumoși de ocazie.
Cei care vor să întreprindă ceva aici, pe lăngă concurența economică a semenilor, trebuie să se afle în concurs cu înseși instituțiile statului. Rezistă doar aceia care fură mai repede și mai inteligent decât îi fură pe ei statul. Această fiară, care se aruncă asupra oricărei inițiative a fost îmblânzită și dresată de chiar oamenii statului devenind, pentru ei, doar un animal discret de ornament, uneori chiar de companie…
O luptă veritabilă împotriva corupției nu poate începe decât printr-o luptă internă de partid și, personal, nu mă simt pregătit să văd în Partidul Social Democrat o astfel de surprinzătoare tehnică militară, dar nu am nimic împotrivă, în cazul în care o veți vedea domniile voastre.
Pe lăngă asta, consider că orice tip de succes, inclusiv succesul personal, se face prin apartenența la un grup, iar când dorești sau ești obligat să faci schimbarea, nu poți începe sacrificiul cu grupul. Cât despre sacrificiul personal, el pare a fi în afara condiției umane.
Toate reușitele externe din ultima vreme vor cere abrupte sacrificii interne. În situațiile de criză și, slavă lui Dumnezeu, românii sunt în criză de când s-au format ca popor, pentru a putea exista trebuie să împrumuți identitate de la cel care te agresează sau să-l înfrunți direct.
Cunoașteți vestita tactică a lui Vlad Þepeș, de a năvăli, în negura nopții, cu oștenii săi, ca turci, în mijlocul turcilor. Dincolo de bărbăția momentului, gestul rămâne, în esență, unul sinucigaș. Și cu această corupție, mai mult sau mai puțin turcească, se poate proceda la fel.
Dar dacă nu ești și viteaz, și foarte norocos, ai cele mai multe șanse să sfârșești deconspirat, iar apoi urmează carnagiul, mânia „turcului” fiind dublată când te mai și prinde îmbrăcat cu straiele lui tradiționale…
Eficiența se poate obține doar printr-o operațiune de tip fulger.
Despre Partidul Social Democrat, putem spune că el cu cât va fi mai viteaz în acest război anticorupție, război eminamente de gherilă, cu atât libertatea va fi prețuită mai mult, iar oamenii se pare că trăiesc pentru consolidarea libertății…
Este îndeajuns de comod și deloc original să spui că românii, ca popor, merită tot ce li se întâmplă. Logica nu mă lasă în nici un caz să mă predau definitiv unui astfel de raționament. Nu știu dacă un popor poate să greșească, mai aproape de intimitatea mea este raționamentul că greșeala aparține fiecărui individ în parte, suma greșelilor lor dând, la un moment dat, situațiile, stările în care se găsește poporul, viziunea asupra unor evenimente. Aș vrea să mă dezlipesc nedureros de aceste gânduri, preferând ca problema poporului român să fie, pentru mine, definitiv închisă, precum un cerc la care să mă uit in sus.
Dar pentru că nu mă pot extrage timpului într-o măsură care să-mi ofere confortul, îmi rămân unele supărări și unele dorințe, la care se adaugă regretul de a nu fi dominat de propria prostie, ci doar de prostia altora.
Fără realitate, un popor nu poate avea viitor salvator. De asta pot spune că vom fi mereu ce suntem și mai clar decat atât !


24 noiembrie 2003, Radio Targu-Jiu
Gorjul de azi, nr. 8, 13 februarie 2004