agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4774 .



Un plagiator
presa [ ]
Cazul Aurel Podaru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apetria ]

2009-07-28  |     | 



O reamintire. Șolohov, Șolohov…

Anul trecut, scriitorul Aurel Podaru din Beclean s-a aflat în centrul unui scandal. Se vorbea că ar fi plagiat din Șolohov, scriitor sovietic laureat al premiului Nobel, care a fost și el, culmea!, acuzat de plagiat. Atunci Podaru a susținut într-un e-mail care a ajuns și la mine:

“Un pariu mult prea costisitor

Cum și-o face omul cu mâna lui, nici dracul nu i-o poate face. Un proverb mereu actual. Mi-am făcut-o și eu cu mâna mea. De bună voie și nesilit de nimeni.
Neavând, probabil, ceva mai bun de făcut, am pus un pariu. Cu prietenul și scriitorul Ion Radu Zăgreanu. La un pahar de vorbă, țin să precizez. Ce i-am propus eu? Că voi publica o proză care nu-mi aparține, încercând astfel să verific două lucruri: câți mă citesc și, în al doilea rând, câți dintre cititorii mei vor recunoaște textul?
Am bătut palma, deși el nu mă credea în stare de așa ceva (firesc, gândesc eu, pentru un om normal!). Dar pariul, e pariu. Am trecut la fapte. “Mărețe” fapte, să recunoaștem! Am luat un fragment din romanul “Donul liniștit”, de Mihail Șolohov (culmea ironiei, tocmai din celebrul scriitor atât de învinuit cândva de plagiat!), pe care l-am botezat Zăluda și l-am publicat într-o revistă de cultură. Nimeni, nimic! Apoi l-am citit în cenaclu. Aceeași reacție. Și asta mi-a dat curaj. Curaj prostesc, firește. Cu gândul că voi câștiga pariul (mult prea costisitor pariu!), textul “meu” a fost inclus, la propunerea mea, în PRETEXTE. Antologie-dicționar de scriitori din Bistrița-Năsăud, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008. Am așteptat reacții. Scriitorii și criticii literari fie că nu m-au citit, fie că n-au sesizat (apropo de “Starea prozei”, temă propusă spre dezbatere la întâlnirea scriitorilor din Filiala Cluj a USR, programată pentru 16-17 octombrie a.c.). Ele au venit însă de acolo de unde nici nu mă așteptam. Un simplu țăran din Runcu Salvei, dar cititor de literatură, a observat că, de fapt, e vorba de un fragment din Șolohov.
Ceea ce nu am prevăzut eu a fost lipsa de reacție a oamenilor din jurul meu. Rând pe rând, toți au aflat, dar nimeni nu mi-a spus nimic ca să pot reacționa, drept care am început să fiu considerat un plagiator de rând. Iată cum lucrurile au scăpat de sub control.
Regret gestul meu, gândit îndrăzneț într-un moment de euforie, care s-a dovedit a fi nebunatic și riscant. Un gest care m-a determinat să iau decizia de a demisiona din Uniunea Scriitorilor din România, decizie pe care am comunicat-o deja conducerii Filialei Cluj a USR.
Aurel Podaru”
N-am crezut nici o secundă această argumentație cu care sper că nu v-am plictisit.


La furat din Albert Camus

În urmă cu câteva zile, făcându-mi ordine în bibliotecă, am găsit volumul de proză scurtă “Proasta de Claudia”, publicat de Podaru în 2004, la editura “Limes” din Cluj. La data apariției cărții, mi-a plăcut scriitura directă, pe alocuri frustă și poate de aceea extrem de credibilă. Chiar i-am spus lui Podaru părerea mea. Ca să-mi verific impresiile de lectură, să văd dacă rămân neschimbate după trecerea a 5 ani, am recitit textele. Numai că în urmă cu o lună am recitit și “Străinul” lui Albert Camus, tot laureat al Nobelului. Și iată peste ce am dat:
Din romanul “Străinul”, traducerea Georgeta Horodincă, ediția RAO, 2002, pag. 20:
“Cînd m-am trezit, Maria plecase. Îmi explicase că trebuie să se ducă la mătușa ei. M-am gîndit că e duminică și asta m-a plictisit: nu-mi place duminica. Atunci m-am întors pe partea cealaltă în pat, am căutat în pernă mirosul sărat pe care părul Mariei îl lăsase și am adormit pînă la zece. Am fumat apoi, stând tot culcat, pînă la prînz. Nu voiam să mănînc la Celeste, ca de obicei, deoarece, cu siguranță, mi s-ar fi pus tot felul de întrebări și nu pot suferi așa ceva. Mi-am pregătit niște ouă și le-am mîncat direct din tigaie, fără pîine, pentru că nu aveam și pentru că nu vroiam să cobor ca să-mi cumpăr.
După-masă, m-am cam plictisit și m-am învîrtit de colo pînă colo prin casă.”
Din “Proasta de Claudia”, pag. 101, povestirea “Gloria sempervirens”: “Când m-am trezit, Gloria plecase. Îmi spusese în ajun că trebuie să-și aștepte o prietenă la gară. M-am gândit că e duminică și asta m-a plictisit: nu-mi plac duminicile. Atunci m-am întors pe partea cealaltă în pat, am căutat în pernă mirosul pe care părul fetei îl lăsase acolo și am adormit pînă la zece. Am fumat apoi, stând tot culcat, până la prînz. Mi-am pregătit două ochiuri și le-am mâncat fără pâine, fiindcă nu aveam și nu vroiam să cobor la restaurant ca să-mi cumpăr.
După masă m-am cam plictisit și m-am învârtit de colo până colo prin apartament.”
Din “Străinul”, pag. 22, aceeași ediție:
“Urlau și cîntau în gura mare că clubul lor nu va pieri. Mulți dintre ei mi-au făcut cu mîna. Unul chiar mi-a strigat: “I-am bătut”. Și eu am făcut “da”, din cap.(…)
Ziua a mai scăzut puțin. Deasupra acoperișurilor, cerul s-a înroșit și, o dată cu seara, străzile s-au însuflețit. Cei care fuseseră la plimbare se întorceau agale. L-am recunoscut printre alții pe domnul distins. Copiii plîngeau sau se lăsau tîrîți spre casă. Aproape imediat, cinematografele din cartier au revărsat în stradă un val de spectatori. Printre aceștia, tinerii aveau gesturi mai hotărîte ca de obicei și m-am gîndit că văzuseră un film de aventuri.”
În “Proasta de Claudia”, pag. 102, povestirea “Gloria sempervirens”: “Urlau și cântau în gura mare că echipa lor de fotbal nu va pieri. Mulți dintre ei mi-au făcut cu mâna. Unul chiar mi-a strigat: “I-am bătut”. Și eu am făcut “Da”, din cap.
Ziua a mai scăzut puțin. Deasupra acoperișurilor, cerul s-a înroșit și, odată cu seara, străzile s-au însuflețit. Cei care fuseseră la plimbare se întorceau agale. Copiii plângeau sau se lăsau târîți spre casă. De la cinematograf s-a revărsat în stradă un val de spectatori. Printre aceștia, tinerii aveau gesturi mai hotărâte ca de obicei și m-am gândit că văzuseră un film de aventuri.”
Din “Străinul”, pag. 34:
“Seara, Maria a venit să mă aștepte și m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că îmi este totuna și că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să știe atunci, dacă o iubesc. Am răspuns așa cum mai făcusem o dată, că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iubesc. “Atunci de ce să mă iei de nevastă?” a spus ea. I-am explicat că asta nu are nici o importanță și că, dacă ea vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri ea îmi cerea asta și eu mă mulțumeam să zic da. Mi-a atras atunci atenția că e un lucru serios căsătoria. Eu am răspuns: “Nu”. Ea a tăcut un timp și s-a uitat la mine în tăcere. Apoi a vorbit. Voia pur și simplu să știe dacă aș fi acceptat aceeași propunere venind din partea altei femei, la care aș fi ținut în același fel. Am spus: “Firește”. Ea s-a întrebat atunci dacă mă iubește; cît despre mine, eu nu puteam ști nimic în această privință. După un alt moment de tăcere, a murmurat că sunt ciudat, că mă iubea fără îndoială din pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleași motive. Cum eu tăceam, neavînd nimic de adăugat, m-a luat de braț zîmbind și a declarat că voia să se mărite cu mine. Am răspuns că ne vom căsători cînd va voi ea. “
În “Proasta de Claudia”, pag. 104-105:
“Gloria m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că-mi este totuna,dar că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să știe atunci dacă o iubesc. Am răspuns așa cum mai făcusem o dată, că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iubesc. “Atunci de ce mă iei de nevastă?” a spus ea. I-am explicat că asta nu are nici o importanță și că, dacă ea vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri, ea îmi cerea asta și eu mă mulțumeam să zic da. Mi-a atras atunci atenția că mariajul e un lucru foarte serios. Eu am răspuns “Nu”. Ea a tăcut un timp și s-a uitat la mine în tăcere. Apoi a vorbit. Voia pur și simplu să știe dacă aș fi acceptat aceeași propunere venind din partea altei femei, la care aș fi ținut în același fel. Am spus: “Firește”. Ea s-a întrebat atunci dacă mă iubește;cît despre mine, eu nu puteam ști nimic în această privință. După alt moment de tăcere, a murmurat că sunt ciudat, că mă iubea fără îndoială din pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleași motive. Cum eu tăceam, neavînd nimic de adăugat, m-a luat de braț zâmbind și a declarat că voia să se mărite cu mine. Am răspuns că ne vom căsători când va dori ea.“
Cine mai vrea să caute și alte dovezi care să ateste că Aurel Podaru este un plagiator, n-are decât. Eu le-am descoperit pe acestea absolut întâmplător, fiindcă m-a impresionat ultimul fragment, și, citindu-l la Podaru, am avut impresia că-mi este cunoscut.
Alexandru Petria

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!