Situația de comunicare
de Dan Ionescu


Profesoară de limba română la Facultatea de Litere din Craiova, doamna Cecilia Căpățînă susține cu tenacitate și regularitate, în seria nouă a revistei Scrisul Românesc, rubrica de interes major, „Cum vorbim, cum scriem“.
În 2009, Cecilia Căpățână a publicat un volum de bună practică pentru toți cei interesați de a vorbi corect limba română. Intitulat Instantanee lingvistice, volumul a apărut la editura Scrisul Românesc. Fundația – Editura și însumează „observații asupra unor fapte de limbă aflate în mișcare și fotografiate într-un anume moment“. Autoarea ia în discuție și clarifică sub raport științific, dificultăți ale limbii române actuale, inclusiv noutățile pe care DOOM-ul din 2005 le conține.
Cartea Instantanee lingvistice este structurată ingenios, în conformitate de fapt cu metoda de lucru a unui lingvist devotat, de la observații asupra unor chestiuni generale de limbă, precum norma și reacția vorbitorilor la autoritatea normei, până la descifrarea în stil lămuritor, a unor subtilități de limbă română contemporană.
În primele capitole, sunt dezbătute probleme de topică și de acord între subiect și predicat, între substantiv și determinanții din aceeași propoziție, între substantiv și propozițiile secundare atributive cu situație determinantă a acestuia, la nivel de frază, când substantivul apare ca element regent.
Înclinația către filosofare sau de epatare prin cultură, acolo unde nu este cazul și ar trebui să fie numai comunicare, inhibă naturalețea mesajului, și artificialitatea lui, dată de stereotipie, e mediul erorii, ca în destule texte publicistice.
Teama de a te exprima altfel decât în tiparele făurite de mult timp în jurnalism, schițelor de portret, duce, pe de-o parte, la comoditate, iar pe de altă parte, reprimă creația și pervertește funcția referențială a limbajului. Material de analiză și de ilustrare în acest sens, autoarea găsește în articolele de presă.
Pronumele relativ-interogativ simplu „care“ în cazul acuzativ ridică probleme destule foarte multor vorbitori. E o dispoziție puternică de a fi pronunțat fără prepoziție în situații în care norma lingvistică impune existența prepoziției simple „pe“, cuvânt care marchează prezența unui obiect asupra căruia s-a răsfrânt acțiunea exprimată de verb.
În concluzie la capitolele consacrate limbajului presei actuale, într-un demers maiorescian de semnalare și de analiză a tendințelor eronate, Cecilia Căpățînă subliniază: „Ortografia limbii române se bazează pe principiul fonetic, în virtutea căruia fiecare literă și fiecare grup de litere-tip [formate din două sau trei litere] reproduc câte un sunet-tip. Pledez pentru învățarea și respectarea normelor ortografice, stabilite în lucrări academice (…). De aceea, am încercat să sancționez instituționalizarea unei grafii românești greșite“.
În capitolul „Despre prepoziții“, este dezbătut, între altele, rolul prepoziției simple „cu“. În contradicția „un pahar cu apă“ sau „un pahar de apă“, Alexandru Graur în lucrarea Puțină Gramatică, opta pentru varianta a doua. Sensul mesajului primei variante este „împreună cu“, pe când petenții evaluează volumul apei de care le e sete, conținutul unui pahar.
Constatarea că „limbajul folosit în comerț impune, pe baza principiului economic, construcții neprepoziționale“ nu exprimă respingere din partea autoarei la fenomen, dacă, totuși, sensul comunicării se păstrează. Însă în formulări precum: „adidași copii și adulți“, „croitor damă“, „carne vacă“, „telemea bivoliță“, „os porc“ ș.a., se poate ușor întrezări efectul grotesc al exterminării prepozițiilor, pericol care trebuie combătut. Combinațiile de mai sus, alcătuite după modelul unui substantiv compus sau al apoziției substantivale atașate unei baze substantivale, ar fi trebuit să fie, subliniază autoarea, „monoreferențiale ca un substantiv compus sau coreferențiale ca un grup format din substantiv și apoziție“.
Întrebuințarea exagerată a unor prefixe cu valoare superlativă: „super“, „extra“, „ultra“, pentru a exprima trăsături ale obiectelor sau ale dispozițiilor sufletești, în afară de a trăda lexicul sărăcit al multora dintre tineri, echivalează unei conversiuni forțate, cu efect represiv asupra valorilor stilistice ale substantivului și ale adjectivului în special. Metaforele, comparațiile, epitetul metaforic, epitetul în sine vor avea dimensiune exclusiv livrescă.
Stilul colocvial nu se mai caracterizează prin inovație stilistică și din cauza modei de a fi succint și revanșard în convorbire, chiar dacă ultimele situații din care ai ieșit cu o cunoștință pe care o revezi, au fost de o răceală minimală. Asemenea prefixe substituie numeroase părți de vorbire și fac obiectul unor cercetări de substanță în capitolele cărții Instantanee lingvistice.
Moravul politic este tratat combativ în deducerea lui lexicală, subliniindu-i-se în secțiunea „Băieți deștepți“, impulsivitatea facețioasă.
Alte capitole, ale căror denumiri evocă idiomul unor medii, sunt: „Fițe și fițoși“, „Grătărelul, mititelul, cafeluța“, „Limba română din textul unui prospect“, „Limbaj meteo“, „Comparații stereotipe“ ș.a.
Instantanee lingvistice de Cecilia Căpățînă reprezintă în același timp un îndreptar util pentru cei care activează în presă, în domeniile radioului și televiziunii, și vor să-și depășească printr-o vorbire corectă, normată, suficiența statutului de vedetă.
Limba română are forță imperială și din extensiunea ei terestră și cosmică ne-am împlinit orgoliul de cuceritori, moștenit de la romani. Statornicia noastră milenară în acest spațiu geografic se poate explica astfel: n-am avut un complex al limbii.

Articol apărut în Revista Scrisul Romanesc, Nr. 1 / 2010