Pentru cine nu știe, caracatița Paul este o adevărată vedetă în Germania. Pînă acum a prezis corect toate victoriile și înfrîngerile naționalei germane la campionatul mondial din Africa de Sud.

După inundațiile din 2008 am asistat la un adevărat pelerinaj al oamenilor politici în zonele afectate. Memorabilă e scena în care Traian Băsescu se urcă în cuva unui excavator și merge prin Tămășeni pentru a evalua situația. Televiziunile centrale s-au îngrămădit să ia cît mai multe cadre. Stăteam undeva pe margine și-mi venea să rîd. Ce-am ajuns noi, presa, să ne dăm coate în gură pentru un cadru cît mai reușit. În Doljești Lazlo Borbely intra din casă în casă și evalua situația. Noi, fuga după toți miniștrii care s-au perindat pe atunci, în speranța că vom prinde un cadru cît mai sugestiv. Atunci președintele și miniștrii erau încîntați de baia de mulțime. Într-un fel parcă ar fi stat undeva în Băile Felix la un tratament cu parafină.
Vremurile s-au schimbat doar într-o singură privință. Și acum, în 2010, au venit miniștrii și președintele pentru a evalua situația. Acum, în loc de o baie de mulțime au avut parte de o adevărată baie de nămol.
În 2008, după ce au evaluat pagubele miniștrii s-au retras. Ca apele Siretului. După ce au luat cadre cu bătrînei care se rugau, care frămîntau rozariul în mîini, care molfăiau o bucată de pîine cu lacrimi, televiziunile s-au retras. Ca apele Siretului. Rar am mai auzit apoi cîte ceva despre sinistrați. Cum s-ar spune lucrurile își intraseră în matca firească.
Au venit casele modulare. Mai țin minte că iarna deja apăruseră probleme din cauza sobelor, care nu evacuau cum trebuie monoxidul de carbon. Imediat după inundații, în isteria creată de ajutoare, am văzut oameni care își dărîmau noaptea pereții caselor de chirpici pentru a fi incluși pe lista prefecturii cu familiile afectate de inundații. Atunci Guvernul nu a dat bani. A pus la dispoziție materiale pentru reconstrucția caselor.
Cred că unul din cele mai dramatice cazuri pe care le-am întîlnit în Buruienești a fost cel a două surori trecute de 70 de ani, ambele bolnave, nemăritate și fără nici un sprijin. Locuiau într-un adăpost improvizat după ce apa le-a dărîmat casa. După reconstrucție, au continuat să doarmă în baraca improvizată. Le-am întrebat de ce nu merg în casă. Una dintre surori mi-a zis: maică, noi cu ușile astea noi nu ne descurcăm și dacă se blochează cum mai mergem seara la biserică? Pentru unii dintre bătrîni nu era importantă casa reconstruită, ci rețeta compensată pe care o pierduseră cînd a venit viitura. Alții voiau să-mi vîndă un dvd, primit de la ajutoare, cu 200 de mii de lei vechi, să aibă ce bea în crîșmă. Unii se credeau sinistrați pentru că apa le nămolise aleea pavată care ducea spre vilă.
Culmea inundațiilor am trăit-o după ce casele erau aproape terminate. Autoritățile veniseră să ridice locuințele modulare. Atunci unii oameni au făcut scandal. Ei credeau că locuința modulară e proprietarea lor. Autoritățile n-au stat la discuții și au făcut ce trebuie. Atunci din mulțime s-au auzit voci: și noi unde ne mai primim musafirii?

Inundațiile din 2010 au adus același pelerinaj de miniștri în zonele inundate de parcă apele Siretului ar fi scos la liman moaștele vreunor sfinți. Nimic nou. Aceeași presă centrală care filmează jucării dezmembrate sau bătrîni care privesc în gol la golul lăsat de ape. Săptămîna trecută am fost protagonistul unei întîmplări care, în alte condiții, ar fi fost amuzantă. Premierul Emil Boc a venit la Roman. Primăria a pus la dispoziție un microbuz pentru presă, care să-l urmeze în periplul său în localitățile afectate de inundații. Doar că și coloana oficială și o parte din presă s-au împotomolit pe malul Siretului. În contextul în care se pune problema reducerii aparatului bugetar, personal, aș propune ca primul minstru să-și concedieze jumătate din armata de consilieri și SPP-iști, iar în locul lor să-l angajeze consilier pe Paul. Caracatița Paul. Dacă tot a prezis corect rezultatele naționalei Germaniei, poate, cine știe, va ghici și drumul către Doljești.