CONSILIUL JUDEȚEAN SUCEAVA

BIBLIOTECA BUCOVINEI "I.G.SBIERA"

organizeaza lansarea volumului

LAPTELE NEGRU

DE

NORMAN MANEA

Ed. Hasefer, 2010

Prezintă ANGELA FURTUNÃ

Lansarea va avea loc la data de 8 octombrie, ora 17, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, în cadrul Simpozionului O CULTURÃ A SUPRAVIEȚUIRII organizat de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei pentru comemorarea Zilei Holocaustului din România (9 octombrie) și a marcării unei noi sesiuni din manifestarea 2010 ANUL PAUL CELAN (inițiată în ianuarie 2010 de Biblioteca Bucovinei).

I. INFORMAȚII DESPRE NORMAN MANEA:


MANEA, NORMAN (n. 19 iulie, 1936, Suceava) este un romancier român de valoare și prestigiu universale, de etnie evreiască (dar care scrie numai literatură în limba română), dizident anticomunist și antifascist, trăind din 1986 în SUA. Este unul dintre cei mai traduși romancieri români, fiind considerat totodată unul din marii scriitori contemporani români din exil. Actualmente stabilit în New York, predă literaturi est-europene la Bard College, dar continuă să scrie literatură numai în limba română, declarând că patria sa este limba română.

S-a născut la Suceava, în cartierul Burdujeni. A fost deportat împreună cu familia, în timpul Holocaustului transnistrean, de unde revine în 1945. Studiază ingineria la Facultatea Politehnică din București, apoi profesează ca inginer hidrotehnician, pentru ca, începând din 1974, să se dedice scrisului. Publică zece volume în România ceaușistă, prin care surprinde aspecte ale vieții sub regimul totalitar, dar în ton ironic, nu critic frontal. Emigrează în 1986, mai întâi în Germania, apoi în Statele Unite ale Americii, unde a fost writer in residence la câteva universități. Trăind în lumea liberă, opera sa literară a început să se axeze pe registrul critic, antitotalitar, denunțând încălcările drepturilor omului din România, premizele abuzurilor fasciste-comuniste, realitățile propagandistice și represive. Autorul are drept teme favorite Shoah, trauma Holocaustului și a Gulagului, viața de zi cu zi într-un stat totalitar, exilul, memoria și înțelegerea ființelor umane. Cărțile sale au fost comparate cu cele ale unor scriitori cum ar fi Bruno Schulz și Robert Musil, sau au fost considerate de alți critici ca fiind o continuare firească a absurdului grotesc din romanele lui Franz Kafka. Totuși, literatura sa nu coboară nicio clipă tonul înspre propagandă, ci învăluie în moderație și umanitate un mesaj universal, dedicat respectului față de libertățile fundamentale ale omului.

Operele sale au fost traduse în douazeci de limbi. Câteva titluri : Povestea vorbii, 1966; Noaptea pe latura lungă, 1969; Captivi, 1970; Atrium (roman), 1974; ed. a doua, 2008 ; Primele nopți, 1975 ; Cartea fiului, 1976 ; Zilele și jocul, 1977 ; Anii de ucenicie ai lui August Prostul (roman), 1979; ed. a doua revăzută, 2005 ; Octombrie, ora opt, 1981; ed. a doua, 1997 ; Pe contur, 1984 ; Plicul negru, 1986; ed. a doua, 2007 ; Despre clovni: dictatorul și artistul (un roman parabolic), 1997 ; Întoarcerea huliganului, ed. întâi, 2003; ed. a doua, 2006; ed. cartonată, 2008 ; Plicuri și portrete, 2004 ; Fericirea obligatorie, colecție de nuvele; ed. a doua, 2005 ; Casa melcului, colecție de interviuri, 1999 ; Vorbind pietrei, 2008 ; Variante la un autoportret (proză scurtă), 2008 ; Vizuina, 2009 ; Laptele negru, 2010. Membru al Academiei de Arte din Berlin din 2006, Norman Manea este autorul a 22 de volume de ficțiune și eseuri.

Pentru valoarea operei sale literare și pentru atitudinea civică, de apărător al drepturilor omului, Norman Manea a fost decorat cu titluri internaționale remarcabile : Premiul „The Literary Lion” oferit de prestigioasa New York Public Library, Premiul Național al Evreilor Americani „The National Jewish Book Award”, în aprilie 1993, pentru romanul său parabolic Despre clovni ; Premiul Guggenheim ; Premiului "Lux Mundi" (2006), oferit de Radio Romania Cultural « pentru talentul artistic și consecvența morală cu care a înfățișat lumii imaginea complexă a societății românești și pentru felul în care a reușit să transfigureze drama biografică » ; Premiul Médicis Etranger, cel mai prestigios premiu francez pentru un roman scris în altă limbă decât franceza, acordat romanului Întoarcerea huliganului pe anul 2006 ; Premiul Gheorghe Crăciun pentru întreaga activitate, oferit de Ziarul Observator Cultural și premiul anual pentru literatură din partea Fundației franceze de iudaism – 2009 ; Ordinul Meritul Cultural în rang de Comandor de la Președintele României - 2007 și, în 2008, a primit diplome de onoare în literatură și titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj ; Premiul Literar „Francine et Antonie Bernheim” (2009); Bursa MacArthur și Guggenheim, în Franța Premiul Medicis Etranger și în Italia Premiul Internațional pentru Literatură, Nonino, 2002 ; Titlul de Commandeur de l΄Ordre des Arts et des Lettres « Palmes Academiques », oferit de Serviciile Culturale ale Ambasadei Franței la New York în 12 aprilie 2010 (În discursul de acceptare a înaltului titlu, scriitorul român a declarat: „Sunt fericit să primesc această distincție în capitala Dada a exilului, sub privirea înțeleaptă a Statuii Libertății, oferită Americii de către aceeași națiune care mă onorează astăzi și pe mine… Multe nume mari ale literaturii, științei, artelor românești au trăit în Franța și au contribuit la patrimonial creativității universale. Mă gândesc la sculptorul Constantin Brâncuși, la compozitorul George Enescu și la dramaturgul Eugen Ionescu. Cu toții și-au găsit cuibul artistic în Franța. Lista este lungă: Paul Celan, Emil Cioran, Tristan Tzara, Gherasim Luca, Mircea Eliade, Traian Vuia, Victor Brauner, Ștefan Lupașcu și mulți, mulți alții.”).

Heinrich Boll, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, care a promovat prima traducere și apariție semnată de Norman Manea în Europa de Vest, scria în 1993: „Nu am nicio îndoială că Norman Manea este unul dintre autorii care merită pe deplin să fie cunoscuți în întreaga lume.”
Orhan Pamuk, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, scria la rândul său despre Norman Manea: „Prin talentul și creativitatea sa, [Norman Manea] este unul dintre Marii Români.”

Exemplara cariera literară și civică a lui Norman Manea îl recomandă ca pe unul din scriitorii români ai excelenței, îndreptățiți să aducă literaturii române un Premiu Nobel binemeritat.

………………………………………………………………………………………………

(Bio-bibliografie de Angela Furtună, scriitoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, cronicar și critic literar, specialist în biblioteconomie și bibliografie, PR, Comunicare și Marketing Cultural. Biblioteca Bucovinei).





II. INFORMAȚII DESPRE VOLUMUL LAPTELE NEGRU (Ed. Hasefer) - O PREZENTARE DE ANGELA FURTUNÃ, publicată în reviste literare de specialitate.



Shoah, astăzi -

sau Despre familiaritatea suferinței în numele celuilalt*









O apariție notabilă pentru spațiul românesc - atât pentru Norman Manea, cât și pentru Editura Hasefer -, este volumul Laptele negru (2010), cu o sugestivă copertă semnată de Done Stan. Titlul cărții provine din primul vers al celebrului poem semnat de Paul Celan, intitulat Die Todesfuge, și este slujit în expresivitatea sa directă de coperta care se plasează la același nivel franc de sugestibilitate. Însuși textul celanian este ales drept moto: Lapte negru din zori te bem când e noapte/ te bem la amiază e moartea un meșter german/ te bem dimineața și seara te bem și te bem…(fragment din Tangoul morții, „Contemporanul”, 2 mai 1947, traducere de Petre Solomon).

Volumul de față este o culegere de texte reprezentative privind evreitatea (p. 9, Ce înseamnă a fi evreu – fragment din Elvira & Mihai Nadin – JEWISH: Does it Make a Difference?, Jonathan David Publishers, New York, 2000; text apărut și în Realitatea evreiască, nr. 135 din 2001), condiția și misiunea scriitorului evreu în Cetate și în Lume (p. 12, Scriitorul evreu în arena publică, traducere de Liviu Bleoca, Alocuțiune rostită în cadrul Conferinței Internaționale a scriitorilor evrei, Berkley – San Francisco, 1-3 februarie 1998; publicată în revista americană Partisan Review, nr. 11/ 1998 și în revista Apostrof , nr. 11/ 1998 Cluj), conexiuni între evreitate, Holocaust, Gulag, literatură și exil (p. 313 - 410, fragmente din interviurile autorului realizate între 1988 și 2006 (iunie, 1988, cu Jan Willem Bos; ianuarie 1991, cu Gabriela Adameșteanu; septembrie 1991, cu Gabriela Adameșteanu; martie, 1992, cu Philip Roth; februarie 1995, cu Marco Cugno; iarna 1996 – 1997, cu Ilan Stavans; octombrie 1998, cu Marta Petreu; noiembrie 1998, cu Edward Kanterian; noiembrie 1998, cu Claudio Magris; 1999, cu Edward Kanterian din nou; august 2003, cu Shaul Carmel; martie 2004, cu Hannes Stein; martie 2004, cu William Totok; mai 2004, Eva- Elisabeth Fischer; martie 2005, cu Ruxandra Cesereanu; decembrie 2005, din nou cu Gabriela Adameșteanu; ianuarie 2006, cu Carmen Mușat; iunie 2006, cu Aura Christi). În fond, cartea de față reprezintă apoteoza unei obsesii necesare, pe care Norman Manea o cultivă cu fidelitate : este vorba despre cultul unei etici a memoriei suferinței, care stă alături de cultul unei pedagogii a memoriei post-totalitare.

Considerându-se acasă numai în limba română, scriitorul deapănă povestea unui fir existențial întrerupt de ororile deportării din 1941 în Transnistria iar mai târziu de suferința indusă de lagărul socialist, episoade tragice la care s-au adăugat , după emigrarea sa din România, traumele exilului, șocurile culturale și lupta pentru memorie și identitate. Norman Manea evocă prima sa apariție publică de la New York din toamna lui 1989, „când explozia Estului preocupa toată lumea, și când s-a produs o dezbatere dedicată de PEN-ul american literaturii române, intitulată „Cuvântul, ca armă”. Sfidând combativitatea conjuncturală a tematicii, am vorbit despre „cuvântul, ca miracol”. Am evocat, firește, și după-amiaza de iulie 1945, când descoperisem magnificele povești populare ale scriitorului român Ion Creangă”(p. 422). Metamorfoza memoriei poartă un cod: invitației de a comemora o închisoare cultural - politică retrospectivă, autorul îi răspunde mereu cu oferta unei celebrări a libertății etern amânate. Textele reunite în volumul Laptele negru vizitează și paradigmele incompatibilităților antropo - culturale (p. 244, Incompatibilitățile, definite ca: înainte - înapoi, evreul asimilat, rinocerizarea, anul huliganic, Colectivitate vs. Individ, noile imperative, coșmarul, ținutul iubit de la Dunăre, catharsis, terapia adevărului, text apărut în „The New Republic”, Washington D.C., 20 aprilie 1998), fără a înceta nicio clipă să genereze un câmp magnetic privind etica evreiască și sufletul evreiesc, ce nu mai poate fi surprins de nicio suferință. Nu numai limba română este patria lui Norman Manea, ci și conținutul moral al trăirilor sale în spațiul limbii române descrie un teritoriu identitar privilegiat, un acasă fără de care demnitatea nu este posibilă. Fie și un acasă în care evreul a cunoscut tortura ca normalitate și a reconfigurat, ulterior, umanismul: din umanism pierdut în umanism reinventat. De la Kertész la Kafka, de la Cioran la Bellow, meditațiile și temele reflecției lui Manea sunt adevărate filigrane ale alungării, iar descrierea sentimentului de exil și de supraviețuire prin diaspora nedorită ocupă câmpul conștiinței autorului.

Consistente sunt capitolele dedicate Holocaustului și literaturii (p.61. Post-scriptum după 20 de ani. Posibilități și limite ale iertării, un text excelent semnat de Rebekah Nelson), arderii de tot (p. 238, Revista Cultului Mozaic, nr. 604, 15 iulie, 1986), memoriei și literaturii (p. 223, Badenheim, Bruno și Brum, Revista Cultului Mozaic nr. 587, 1 noiembrie 1985, respectiv nr. 595, 2 martie 1986). Textul Adresa gravată în carne (p. 233, din New York, mai 2001, apărut și în Familia, nr.5/ 2002, pp. 43 – 45) evocă figura unui poet evreu ce va deveni un poet israelian respectat; născut în Rădăuți, Dan Pagis ( 16 Octombrie 1930 – 29 iulie 1986), cu care Norman Manea s-a intersectat în Rădăuți pentru scurtă vreme, va muri în Israel exact în anul când Manea avea să plece în exil, adică în 1986. Autorul evocă nostalgic și lucid figura supraviețuitorului Transnistriei, povara supraomenească pe care tirania Holocaustului și a discriminării, reprimată prin emigrare și tăcere (ca scut al emoției) – a așezat-o pe umerii unui om, unui artist, chiar dacă un supraviețuitor. În poemul Ultima rugăciune a lui Saul, Dan Pagis spune: „Sub tunetele Tale am tăcut ca sub jug. Și tăcerea a fost demonul meu”. Poetul rădăuțean, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 80 de ani, deconstruia, prin opera sa scrisă în limba ebraică, o imensă suferință românească: experiența întoarcerii străinului din infern, printre oameni cărora nu are voie să le povestească despre mecanismele Răului, nici despre memoria zadarnică.

Laptele negru este o carte fanion și o carte esențială a eticii privitoare la Shoah, apărută în România în anul 2010, la 65 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste din Polonia și Germania anului 1945. Norman Manea actualizează pentru memoria colectivă amprenta pusă de civilizația traumei Shoah asupra evreului universal; obiectul uman supus tuturor excluziunilor poate deveni, însă, în cadrul antisemitismului generic (cf. Lévinas, ura omului față de ceilalți oameni), atât evreitatea, cât și orice altă etnie desemnată în mod circumstanțial ca vinovat de serviciu. Răul, în absența memoriei, poate invada și poate lua în posesie absolută natura umană. Veghea la iluminarea conștiințelor semenilor săi ademeniți de uitare îl învestește pe Norman Manea cu o misiune de salvator.



*Laptele negru, de Norman Manea – Ed. Hasefer, 2010



(Angela Furtună, 27 septembrie 2010)















.............................................................................................................................



ANGELA FURTUNÃ

Coordonatoarea Programului O CULTURÃ A SUPRAVIEȚUIRII



BIBLIOTECA BUCOVINEI