agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4619 .



La Bucharest Music Film Festival 2011 \"se dă\" artă gratis!
presa [ ]
Program Bucharest Music Film Festival 2011

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [barac ]

2011-06-21  |     | 



ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului București vă invită, pentru al VI-lea an consecutiv, la startul maratonului de muzică și film din Piața „George Enescu”, între 24 iunie și 2 iulie: Bucharest Music Film Festival

Program Bucharest Music Film Festival 2011
Piața George Enescu
24 iunie – 2 iulie

Photobucket


Vineri, 24 iunie
18.30 – 19.30 Ora de vals
19.30 – 21.00 Orchestra Sinfonia București
Dirijor: Florin Totan
Antonio Vivaldi – Primăvara din ciclul „Anotimpurile”
Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura la opera „Răpirea din Serai”
Johannes Brahms – Dans ungar nr. 5
Edvard Grieg – Dans norvegian
Edvard Grieg – Răsărit de dimineață
Georges Bizet – Selecțiuni din opera „Carmen”
Georges Bizet – Farandola din suita „Arleziana”
Grigoraș Dinicu – Hora staccato
Edward Elgar – Nimrod din „Variațiunile Enigma”
Johann Strauss (fiul) – Polca „Guralivii”
Johann Strauss (fiul) – Valsul „Voci de primăvară”
Josef Strauss (fiul) – Polca „La vânătoare”
Johann Strauss (fiul) – Valsul „Dunărea albastră”
Jacques Offenbach – Finalul uverturii la opera „Orfeu în infern”

Orchestra Sinfonia București
Orchestra Sinfonia București a fost creată în anul 1990 de către directorul și dirijorul ei, Florin Totan, fiind prima orchestră privată din România, compusă din tineri și talentați instrumentiști de la Universitatea de Muzică din București, precum și din Orchestra Națională Radio și Filarmonica „George Enescu”.
Orchestra susține în fiecare stagiune numeroase concerte în principalele săli bucureștene, având ca protagoniști, alături de dirijorul ei permanent, și nenumărați dirijori și soliști din Europa, Statele Unite, Australia, Japonia și Egipt.
De asemenea, în cei cinsprezece ani de existență, orchestra a efectuat nenumărate turnee peste hotare: Italia, Iugoslavia și Franța. Punctul culminant al anului 2007 fiind concertul extraordinar de la Viena –„Zilele orașului București la Viena”, având ca solist pe maestrul Gheorghe Zamfir.
Orchestra a susținut concerte la Paris și în nordul Franței, Italia și a avut participări la două festivaluri prestigioase în Croația. Orchestra Sinfonia București a participat la Festivalurile Internaționale de la: Avignon, Bergamo și „George Enescu”. Principalele calități ale orchestrei, subliniate și de presa română și internațională, sunt entuziasmul și bucuria de a cânta, tehnicitatea ridicată și cultivarea unui sunet special și diferențiat stilistic, propriu fiecărui compozitor în parte.


Florin Totan
S-a născut în anul 1955 în București într-o familie de muzicieni. Studiază dirijatul de orchestră cu maestrul Constantin Bugeanu la Academia de Muzică din București și se perfecționează în cadrul cursurilor de măiestrie, alături de Sergiu Celibidache la München și Mainz. Câștigă concursurile internaționale „International Conductors Competitions in Mürzzuschlang” – Austria și Berlin.
Efectuează turnee de concerte în Franța, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia, Elveția, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia, SUA, conducând renumite orchestre ca: Berliner Symphonie Orchestrer, A.I.M.S. Symphony Orchestra din Dallas, Logmont Syphony Orchestra, Southampton Youth Orchestra, Barcellona Chamber Orchestra, City of Cadiz Orchestra, Emporda Chamber Orchestra, Orchestra National de Porto.
De 10 ani, dirijorul Florin Totan predă Filosofia dirijorală și muzicală a lui Sergiu Celibidache (titlul acestui proiect fiind „In Memoriam Celibidache”) în Spania, Italia, Portugalia, SUA, Brazilia, Anglia, Franța.
Începând cu anul 2000, devine dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea.

21.00 Film: Concertul de Anul Nou de la Viena 2011
Dirijor: Franz Welser-Most
La Wiener Musikverein
Filarmonica din Viena
Austria adresează salutul său muzical tradițional către întreaga lume prin Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Condus pentru prima dată de dirijorul austriac Franz Welser-Most, totodată noul director muzical al Operei de Stat din Viena, programul concertului a cuprins nu numai compozițiile familiei Strauss și lucrări de Joseph Lanner și Joseph Hellmesberger, ci și o surpriză în deschiderea anului Franz Liszt. În cadrul concertului au fost interpretate și încântătoarele momente de balet ale Ansamblului de Balet al Operei de Stat din Viena, coregrafia Guillaume Jean Bart.
Durata: 120'


Sâmbătă, 25 iunie
18.00 – 19.00 Ora de vals
19.00 – 20.00 Recital Horia Maxim – pian
Georg Friedrich Handel – Passacaglia
Wolfgang Amadeus Mozart – Andante
Frederic Chopin – Studiu nr. 12, op. 25
Serghei Rahmaninov – Preludiu nr. 5, op. 32
Aleksandr Skriabin – Studiu nr. 12, op. 8
Federico Mompou – Cancion y Danza
Astor Piazzola – Tango Suite
Leroy Anderson – The Girl in Satin
Leroy Anderson – Belle of the Ball
Leroy Anderson – Forgotten Dreams
Leroy Anderson – Jazz Pizzicato
Dave Brubeck – Waltz
Victor Iusceanu – Music Box

Horia Maxim
Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianiști ai generației sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galați) este un muzician a cărui prezență constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referințe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puțin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast și complex, atât ca solist concertist - colaborator al majorității orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor dirijori prestigioși, precum Emil Simon, Ilarion Ionescu Galați, Emanuel Elenescu sau Petre Sbârcea - cât și ca partener al unor importanți interpreți români și străini (printre alții, Ion Bogdan Ștefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano și Mario Caroli), în diferite ansambluri camerale. Măiestria sa pianistică a fost apreciată și în recitaluri sau concerte susținute în străinătate, cele mai multe dintre acestea în Germania și Japonia.

20.00 – 21.00 Camerata Regală
Dirijor: Câștigătorul Concursului Jeunesses Musicales 2011
Solistă: Simina Croitoru – vioară

Wolfgang Amadeus Mozart – Divertismentul în Re major, KV 136
Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La major, KV 219
Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia nr. 29 în La major, KV 201

Camerata Regală
Camerata Regală a luat naștere în anul 2009 sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, la inițiativa unui grup de studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, din dorința de a crea o orchestră profesionistă care să contribuie la promovarea și dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România.
Din nevoia de a găsi sonorități cât mai adecvate și de a experimenta în permanență noi ipostaze interpretative, Camerata Regală are apariții scenice extrem de originale, cântând frecvent fără dirijor, în picioare și cu partidele de instrumente dispuse altfel decât se obișnuiește în general.
Camerata Regală are ca scop principal promovarea muzicii culte românești, atât prin abordarea creației compozitorilor consacrați, cât și prin prezentarea în primă audiție a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, aceasta susține și repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale.
Printre proiectele de viitor ale Cameratei Regale se numără participarea în cadrul Festivalului Internațional Euro Orchestras 2011 - Polonia unde va reprezenta România, implicarea directă în Festivalul Internațional Micul Paris august 2011 - București, atât în cadrul cursurilor cât și în prima ediție a Concursului Internațional de Dirijat din Festival, organizarea unui turneu de concerte în Marea Britanie, cu ocazia vizitei oficiale a Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Punctul culminant al anului 2011 va fi concertul susținut în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.

21.00 Film: Celebrare Gustav Mahler
Simfonia nr. 2
Orchestra de Cameră Mahler Kaliste, Cehia
Dirijor: Manfred Honeck
La o sută cincizeci ani de la nașterea genialului compozitor și dirijor Gustav Mahler, câțiva artiști reprezentativi ai lumii muzicale internaționale s-au adunat în orașul său natal, Kalište, pentru a onora talentul creativ al lui Mahler într-un mod foarte special. Sub îndrumarea dirijorului austriac Manfred Honeck și acompaniați de Orchestra de Cameră Mahler, internațional aclamată, trei soliști de renume mondială îi plătesc tributul compozitorului austro-ungar, în cadrul unui concert de gală: Thomas Hampson (bariton), Anne Sofie von Otter (vioară) și Marita Solberg (mezzosoprană). O seară de vară, de neuitat, cu muzică clasică.
Durata: 79'


Duminică, 26 iunie
18.30 – 19.30 Ora de vals
19.30 – 21.00 Orchestra Națională Radio
Dirijor: Tiberiu Soare

Johann Strauss (fiul) – Valsul „Dunărea albastră”
Johann Strauss (fiul) – Valsul „Voci de primăvară”
Johann Strauss (fiul) – „Annen Polca”
Johann și Joseph Strauss – Polca „La vânătoare”
Piotr Ilici Ceaikovski – Valsul florilor din opera „Spărgătorul de nuci”
Giacomo Puccini – Intermezzo din opera „Manon Lescaut”
Johann Strauss (fiul) – Tritsch - Tratsch Polca
Gioachino Rossini – Uvertura operei „Coțofana hoață”
Georges Bizet – Farandola din „Suita Arleziană” nr. 2
Georges Bizet – Entr‛acte din opera „Carmen”
Piotr Ilici Ceaikovski – Vals din baletul „Frumoasa din Pădurea adormită”
Johann Strauss (fiul) – Vals Imperial

Orchestra Națională Radio
Profilul, repertoriul și istoria Orchestrei Naționale Radio se definesc de aproape un secol de cultură națională pe planul creației, interpretării și difuzării muzicii în România. La pupitrul ansamblului vor fi prezenți, de-a lungul deceniilor, maeștrii artei dirijorale românești (de la Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Th. Rogalski sau Constantin Silvestri, la Iosif Conta, Emanuel Elenescu, Horia Andreescu, precum și invitați de prestigiu ca George Enescu, Sergiu Comissiona, Ion Baciu, Cristian Mandeal).
Orchestra Națională Radio a colaborat de-a lungul timpului și cu alți dirijori de anvergură români și străini precum Willem Mengelberg, Carlo Zecchi, Igor Markevitch, Kurt Masur, Vaclav Neuman, Ghenadi Rojdestvensky, Paul Kletzki, Emil Ceakarov, Leif Segerstam, cu soliști vocali celebri printre care Montserat Caballe, Angela Gheorghiu, Eliane Coelho, Ileana Cotrubaș, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Swingle Singers, mari pianiști - Radu Lupu, Michael Roll, Sviatoslav Richter, Emil Gilels, Gerhard Opitz, Eliso Virsaladze, Elisabeth Leonskaja, Nichita Magaloff, violoniști - Yehudi Menuhin, Victor Tretiakov, Gidon Kremer, Isaac Stern, David Oistrah, Henry Szeryng, violonceliști - Natalia Gutman, Mstislav Rostropovici, Franz Helmerson, Alexandr Rudin.
O problematică deosebit de complexă este reprezentată de configurația repertorială, prin cerința de a fi cuprinse genurile muzicale reprezentative ale tuturor epocilor de la muzica Barocului la lucrări ale contemporaneității. Critica muzicală românească și internațională subliniază valoarea acestei formații valoroase în cadrul vieții concertistice contemporane, asemenea orchestrelor de tradiție ale Radiodifuziunilor lumii, cu un profil de unicat în dialogul cu publicul, muzicienii și formațiile simfonice românești.

Tiberiu Soare
Născut la București în 1977, Tiberiu Soare este absolvent a două dintre Facultățile Universității Naționale de Muzică din București, cea de dirijat – clasa profesorilor Ludovic Bacs și Petru Andriesei, precum și cea de interpretare muzicală – tubă – clasa conf.univ. Ion Popescu.
Tânărul artist își desfășoară activitatea muzicală ca dirijor din 1999, aparițiile sale în fața publicului obținând, pe lângă aplauze, aprecierea unanimă a criticilor de specialitate și a colaboratorilor. A dirijat orchestrele Filarmonicilor din Brașov, Craiova, Satu Mare, Ploiești, Constanța, Bacău, Botoșani, Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Națională Radio.
La pupitrul Orchestrei Naționale Radio a realizat până acum mai multe concerte și înregistrări, fiecare apariție a sa adăugând noi succese la palmaresul său.

21.00 Film: Concert festiv al Filarmonicii din Viena
Wolfgang Amadeus Mozart
Orchestra Filarmonicii din Viena
Dirijor: Sandor Vegh
Solist: Radu Lupu (pian)
Întâlnirea dintre un expert în arta interpretării operelor lui Mozart, dirijorul Sandor Vegh, și virtuoasa Orchestră a Filarmonicii din Viena, oferă un concert unic al simfoniei Praga și al simfoniei nr. 39 de Mozart. Radu Lupu se alătură orchestrei pentru interpretarea concertului nr. 23 pentru pian și orchestră în La Major.
Durata: 98'


Luni, 27 iunie
19.30 – 20.00 Grupul Vocal Acapella
Dirijor: George Miron
Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura la opera „Flautul fermecat”
Franz Schubert – Moment Musical nr. 3
Johann Sebastian Bach – Preludiul nr. 22
Wolfgang Amadeus Mozart – Laudate Pueri
Johann Strauss (fiul) – Muzica nopții
Johann Sebastian Bach – Organ Fugue
Astor Piazzolla – Libertango
Andrew Lloyd Weber – Music of the Night
Gioachino Rossini – Uvertura la opera „William Tell”

Grupul Vocal Acapella
Grupul Vocal Acapella este un grup profesionist format din treisprezece membri, toți cu studii în domeniul muzical, care pe baza voluntariatului și sub bagheta dirijorului George Miron, au reușit pe parcursul a unsprezece ani de activitate să devină cunoscuți și apreciați în peisajul muzical românesc și internațional. Grupul are un repertoriu variat de la colinde și cântece de Crăciun la piese folclorice românești, vocal-instrumentale, piese religioase, piese negro-spirituals, de jazz vocal și piese cross-over din repertoriul internațional.
De-a lungul anilor, Grupul Vocal Acapella a avut turnee în Europa și Statele Unite și a impresionat publicul de fiecare dată cu programele sale artistice. A participat la emisiuni TV din Germania și a concertat în săli și catedrale celebre din Viena, New York sau Washington. În anul 2000 a avut deosebită onoare de a fi selectat din 1000 de artiști pentru un concert de Crăciun la Casa Albă. Același an aduce Premiul I și Marele Premiu grupului vocal la unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale la Viena.

20.00 – 21.00 Recital Laura Păuna – pian (Africa de Sud)
Ludwig van Beethoven – Sonata op 57 în Fa minor „Appasionata”
Allegro Assai
Andante con motto
Allegro ma non troppo
Aram Khachaturian –Sonata
Allegro Vivace
Andante tranquillo
Allegro Assai

Laura Păuna (Africa de Sud)
Pianista Laura Păuna s-a remarcat pe plan internațional nu numai ca solistă, dar și ca artist cameral în proiectul Hesse - Păuna Piano Duo. Stabilită în Germania, artista studiază la Universitatea din Hanovra, sub îndrumarea profesorului Einar Steen Nokleberg. A concertat în prestigioase săli precum Carnegie Hall (New York), Concertgebow Amsterdam, Jerusalem Theather Yasi (New York), Zagreb Institute Hall.

21.00 Film: De la A(nna Netrebko) la Z(ubin Mehta) – Gala în onoarea lui Ioan Holender
Orchestra Operei de Stat din Viena
Opera de Stat din Viena
Dirijori: Bertrand de Billy, Franz Welser-Most, Zubin Mehta, Fabio Luisi, Antonio Pappano

Ioan Holender a condus Opera de Stat din Viena timp de 19 ani. Concertul din 2010 este o încununare a activității sale, care a cuprins 157 de premiere (83 de opere, 63 de spectacole de balet și 11 producții adresate copiilor). Câteva dintre cele mai importante personalități ale scenei lirice mondiale îi aduc omagiul lor în acest concert.
Soliștii Angelika Kirchschlager (mezzosoprană), Anna Netrebko (soprană), Elina Garanca (mezzosoprană), Ferruccio Furlanetto (bas), Jose Cura (tenor), Leo Nucci (bariton), Michael Schade (tenor), Placido Domingo (tenor), Simon Keenlyside (bariton), Thomas Hampson (bariton), Thomas Quasthoff (bas-bariton).
Durata: 57 '


Marți, 28 iunie
19.00 – 20.00 Recital „Bursieri Tinere Talente” ai Fundației Principesa Margareta a României
Estera Mitrofan – pian, Cosmina Stancu – mezzo-soprană
Georges Bizet – Aria „Habanera” din opera „Carmen”
Estera Mitrofan – pian, Sânziana Dobrovicescu – vioară
Rodion Schedrin – În stil Albeniz
Estera Mitrofan – pian, Ionela Florentina Soare – mezzo-soprană
Ruperto Chapi – Aria „Al pensar en el dueno de mis amores” din zarzuela „Las hijas de Zebedeo”
Mihai Ritivoiu – pian, Andrei Aiordachioei – corn
Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul pentru corn și pian nr. 3, p. II și p. III
Estera Mitrofan – pian, Antonia Cosmina Stancu – mezzo-soprană
Antonin Dvorak – Cântec pentru mama
Estera Mitrofan – pian, Sânziana Dobrovicescu – vioară
Niccolo Paganini – Cantabile
Mihai Ritivoiu – pian, Ionela Florentina Soare – mezzo-soprană
George Grigoriu – Aria „Muzica” din opereta „Valurile Dunării”
Mihai Ritivoiu - pian
Cristina Uruc (bursieră Tinere Talente) – Flamenco Sonata


20.00 – 21.00 Recital Horia Mihail – pian
Franz Liszt – Ani de pelerinaj ~ Primul an: Elveția (fragmente):
Chapelle de Guillaume Tell
Au lac de Wallenstadt
Vallée d’Obermann
Les cloches de Genève
Franz Liszt – Liebestraum No. 3, S. 541/3
Franz Liszt – Valse Impromptu, S. 213 în La bemol majeur
Franz Liszt – Valse Caprice No. 6, – S. 427/6 (prelucrare după „Soirées de Vienne” de Franz Schubert)
Franz Liszt – Consolation No. 3, S. 172/3
Franz Liszt – Mazeppa, S. 139/4

Horia Mihail
Pianistul Horia Mihail a debutat în orașul său natal Brașov interpretând Concertul în Re major de Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 200 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu” din București cât și cu Orchestra Națională Radio.
În Statele Unite a fost solist al orchestrelor Boston Pops (sub bagheta lui John Williams și Keith Lockhart), Topeka Symphony, Boston University Symphony și University of Illinois Symphony. „Subtilitatea ritmică și articulația atmosferei și a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primește foarte rar", se scrie în ziarul Boston Globe, după una din aparițiile sale.
Horia Mihail a susținut recitaluri solo și de muzică de cameră în România, Italia, Anglia, Belgia, Franța, Germania, Irlanda și Statele Unite. A colaborat cu artiști cunoscuți precum: Maxim Vengerov, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Alexandru Tomescu, Peter Zazofsky, Andres Diaz, Răzvan Suma și Nathaniel Rosen.

21.00 Film: Romeo și Julieta
de Charles Francois Gounod (2001)
Dirijor: Anton Guadagno
Soliști: Robert Alagna, Angela Gheorghiu, Tito Beltran
Orchestra Filarmonicii de Cameră Cehă
Aceasta este o spectaculoasă versiune cinematografică de lung-metraj a operei lui Charles Gounod, cu Roberto Alagna și Angela Gheorghiu, cuplul cel mai popular și de succes de pe scena internațională de operă. Regizat de multi-premiata Barbara Willis Sweete, filmul are ca locație un castel uimitor. Durata operei a fost redusă la 75 de minute, cu o coloană sonoră special înregistrată sub bagheta lui Anton Guadagno și se concentrează pe ariile și duetele cele mai iubite, menținând în același timp povestea dramatică de dragoste, vorbind despre devotament și trădare tragică. Acesta este unul dintre filmele de operă – reper al tuturor timpurilor.
Durata: 75'


Miercuri, 29 iunie
19.30 – 20.00 Trio Veritas
Mădălina Florescu – pian, Mihaela Anica – flaut, Laurențiu Darie – fagot
Ludwig van Beethoven – Allegretto scherzando
Wolfgang Amadeus Mozart – Romance
Gaetano Donizetti – Allegro
Francis Poulenc – Presto
Piotr Ilici Ceaikovski – Cântec de toamnă
Georges Bizet – Selecții din opera „Carmen"

Trio Veritas
Trio Veritas debutează în cadrul Bucharest Music Film Festival 2011, având o componență strălucită: Mădălina Florescu – pian, Mihaela Anica – flaut, Laurențiu Darie – fagot.
Mihaela Anica (născută la București, în 1977) este un muzician cu o susținută activitate artistică atât în Austria, țara sa de adopție, cât și în Franța și Germania. Artista a reușit să cuprindă în repertoriul sau cele mai importante lucrări camerale precum și numeroase transcripții și adaptări de mare dificultate adresate flautului. În paralel cu activitatea sa concertistică, Mihaela Anica se dedică pedagogiei, prin implicarea sa în proiecte de educație muzicală.
Mădălina Florescu este absolventă a Liceului de muzică „Dinu Lipatti” din București promoția 1981 și a Universitații Naționale de Muzică din București, specialitatea: muzică, muzicologie, compoziție muzicală, muzică vocală și instrumentală - 1987, iar în 2001 în cadrul aceleiași Universități, absolvă specialitatea pian - profesor de pian. În 1998 obține Premiul Criticii Muzicale și premiul de acompaniament „Bianca” la Concursul de Interpretare Muzicală „Mihail Jora” ediția a VIII-a. Tot în același an, obține premiul „Martha Joja” pentru stil cameral, oferit de Uniunea Criticilor Muzicali la Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”, ediția a VIII-a.
Laurențiu Darie este originar din Galați, loc în care și-a început activitatea muzicală de la vârsta de 10 ani. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea fagot, completându-și studiile la Munchen sub îndrumarea lui Marco Postinghel. A colaborat cu numeroase orchestre din străinătate precum: Orchestra Simfonică din Munchen, Orchestra Simfonică Națională a Libanului, Orchestra de Stat din Mexic și Orchestra Waltzer din Viena. Din 1998 este solist al Filarmonicii „George Enescu” din București. În anul 2011 a fost selecționat să se alăture Youtube Simphony Orchestra susținând cu aceasta un concert, transmis în direct pe site-ul Youtube, în Sydney (Australia). Concertul din 2011 a fost cel mai vizionat concert live de pe internet, iar Laurențiu Darie a fost considerat de către Los Angeles Times ca fiind unul dintre cei mai buni instrumentiști.

20.00 – 21.00 Cvartetul Artmusik
Marius Biclea - vioară, Emil Stegar - vioară, Florin Matei - violă, Dan Joițoiu – violoncel
Gioachino Rossini – Barbierul din Sevilla
Johann Sebastian Bach – Arie
Luigi Boccherini – Menuet celebru
George Frideric Handel – Horn Pipe
Antonin Dvorak – Humoreska
Johannes Brahms – Dans Ungar nr. 5
Johann Strauss (fiul) – Valsul „Dunărea albastră”
Edward Elgar – Salut d'amour
Fritz Kreisler – Schoen Rosmarin
Wolfgang Amadeus Mozart – Rondo alla Turca
Fritz Kreisler – Liebes Freude
Sarah&Ehud Zweig – Y'did nefesh

Cvartetul Artmusik
Cvartetul Artmusik are în componența sa patru dintre cei mai experimentați și talentați membri ai Filarmonicii „George Enescu” din București. Aceștia au o bogată experiență instrumentală, artistică și mai ales camerală, ei făcând parte, de asemenea, din Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu” și din Orchestra de Cameră „Virtuozii din București”.
Cei patru artiști instrumentiști au, fiecare în parte dar și împreună, o bogată activitate artistică și concertistică, concretizată în numeroase concerte solistice, camerale sau simfonice pe majoritatea scenelor românești dar și în orașe cu tradiție din Europa, America de Sud sau Japonia.
Având o experiență de peste 15 ani și peste 100 de concerte susținute de la înființare și până în prezent, cvartetul ARTMUSIK este format din: Marius Biclea – vioara I, Emil Stegar – vioara II, Florin Matei – violă, Dan Joițoiu – violoncel.

21.00 Film: Filarmonica din Munchen la Vatican
Franz Liszt, Felix Mendelssohn Bartholdy, Wolfgang Amadeus Mozart, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Hans Pfitzner, Georg Ratzinger, Giuseppe Verdi
Dirijor: Christian Thielemann

Corul Filarmonicii din Munchen, Corurile Regensburger Domspatzen și Athestis Chorus
Înregistrat live în prezența Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea la Vatican, acest concert emoționant este un moment memorabil în istoria concertelor lirice. În timp ce muzica variază de la grandios la sublim, atmosfera păstrează căldura și intimitatea unei reuniuni de familie: atât Corul Filarmonicii din München cât și corul de băieți Regensburger Domspatzen sunt instituții germane de renume mondial simbolizând strânsa legătură a fostului Cardinal Ratzinger cu meleagurile natale. Printre lucrările interpretate se numără un Sanctus scris de Georg Ratzinger, fratele Papei și fost director al Regensburger Domspatzen.
Durata: 88'

Photobucket


Joi, 30 iunie
19.00 – 20.00 Recital „Bursieri Tinere Talente” ai Fundației Principesa Margareta a României
Sânziana Dobrovicescu – vioara I, Paul Răducanu – vioara II
Antonio Vivaldi – Concertul pentru două viori în La minor
Estera Mitrofan – pian, Antonia Cosmina Stancu – mezzo-soprană
Alessandro Stradella – Pieta Signore
Claudiu Danciu – clarinet, Andrei Ionuț Ioniță – violoncel, Mihai Ritivoiu – pian
Ludwig van Beethoven – Trio op. 11 în Si bemol major
Adagio
Allegeto
Estera Mitrofan – pian
Franz Liszt – Studiu Transcedental „Eroica”
Mihai Ritivoiu – pian, Paul Răducanu - vioară
Piotr Ilici Ceaikovski – Melodie
Andrei Ioniță – violoncel
Sulkhan Tsintsadze – Cionguri
Serghei Prokofiev – Marș

20.00 – 21.00 Recital Toma Popovici – pian
Maurice Ravel – Alborada Del Grazioso
Franz Liszt – Mephisto Valse
Frederic Chopin – Sonata nr 3 în Si minor, op. 58
Allegro maestoso
Scherzo. Molto vivace
Largo
Finale. Presto, ma non tanto

Toma Popovici
Absolvent al liceului de muzică „Dinu Lipatti” din București si licențiat al Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București, la clasa doamnei prof.univ.dr Dana Borsan, Toma Popovici a urmat cursurile de masterat ale College of Fine Arts în cadrul Universității din Boston, unde a studiat cu Horia Mihail, Victor Rosenbaum și Tong-Il Han.
Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezența la Festivalul Internațional George Enescu 1998, Rockport Chamber Music Festival 2007, Kneisel Hall Festival în 2001 și 2002, Yale University Norfolk Festival 2003, precum și prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Filarmonicile din Bacău, Botoșani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Giurgiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești. Printre dirijorii cu care a colaborat se numără Keith Lockhart, David Hoose, Jin Kim, Tateo Nakajima, Radu Popa, Cristian Neagu, Vlad Conta, Paul Popescu, Alexandru Ganea, Tiberiu Oprea.
Toma Popovici realizează frecvent înregistrări pentru Societatea Română de Radiodifuziune și a înregistrat între 2004 și 2007 o serie de cinci discuri pentru compania Hammond GMAC.

21.00 Film: Cei trei tenori
Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jose Carreras
Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino și Orchestra Operei din Roma
Dirijor: Zubin Mehta
O noapte magică, cu cer înstelat din iulie 1990, i-a reunit pe Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jose Carreras pe scena de la Băile lui Caracalla de la Roma sub denumirea legendară Cei Trei Tenori. 800 de milioane de oameni au urmărit live acest eveniment care a provocat cel mai mare succes în istoria muzicii clasice. Ei au renunțat la instinctul de competiție și au cooperat în spiritul admirației reciproce pentru a crea una dintre cele mai renumite evenimente lirice. Acest concert este o amplă trecere în revistă ale celor mai celebre partituri pentru tenori. Domingo, Carreras și Pavarotti seduc inimile publicului. Zubin Mehta conduce magistral orchestra grandioasă. Evenimentul a avut loc cu prilejul deschiderii finalei FIFA World Cup în Italia.
Durata: 86'


Vineri, 1 iulie
19.00 – 20.00 Ora de vals
20.00 – 21.00 Orchestra Națională Radio
Dirijor: Tiberiu Soare
Solist: Vadim Palmov – pian (Rusia)

Joseph Haydn – Simfonia nr. 92 în Sol major, Oxford
Edvard Grieg – Concertul pentru pian și orchestră în La minor, op. 16


Vadim Palmov (Rusia)
Vadim Palmov, absolvent al Conservatorului din Sankt Petersburg, este unul dintre muzicienii cu o intensă și multiplă activitate concertistică atât în Rusia, cât și în străinătate. Sfera intereselor interpretative ale lui Palmov este foarte largă, din repertoriul său făcând parte compozitori ca Bach, Mozart, Haydn, Scarlatti sau Beethoven.
Repertoriul artistului cuprinde mai multe opere muzicale din secolul XX, rar interpretate de pianiști: Concertul pentru pian și orchestră de Mosolov, Concertul pentru pian, timpane și trei contrabasuri a lui Stravinski și Sonata pentru pian și instrumente cu coarde a lui Salmanov.
Dintre toate tipurile de interpretare în grup, pianistul acordă prioritate duetului de pian. De mai mulți ani cântând în duet cu Vadim Bibergan, cunoscut pianist și compozitor din Petersburg. Începând cu anul 1990, el cântă costant la pian într-un ansamblu original de șase mâini, interpretând opere pentru trei piane împreună cu duetul Nora Novik – Raffi Kharadzhanian, pianiști din Letonia.
Presa rusă scria despre Vadim Palmov: „Există, în interpretările sale la pian, o știință subtilă, deosebită a modelării sunetului, o splendoare vie, un puls caracteristic de mare acuitate, iar virtuozitatea sa este o virtuozitate ce atinge suavitatea cântecului de perlă, care poate fi și un cântec de mare anvergură, de mare elan. Fantezia artistică, gustul deosebit și temeritatea face din acest interpret un adevărat coautor, alături de compozitor, al pieselor interpretate”.

21.00 Film: BBC Proms: Simfonia nr. 4 și nr. 5 - Gustav Mahler
Orchestra Mondială pentru Pace
Dirijor: Valery Gergiev
Solist: Camilla Tilling
Dirijorul rus Valery Gergiev și Orchestra Mondială pentru Pace reprezintă un punct culminant al festivităților care marchează a 150-a aniversare Gustav Mahler. Orchestra Mondială pentru Pace a fost fondată în 1995 de Sir Georg Solti. Muzicienii săi provin din toate colțurile lumii, având în componență concert maeștri și șefi de partidă recunoscuți. Soprana Camilla Tilling a cântat pe scenele din New York, Londra, Salzburg și Viena, acompaniată de cele mai mari orchestre ale lumii, conduse de dirijori pe măsură.
Durata: 137'


Sâmbătă, 2 iulie
19.00 – 20.00 Ora de vals
20.00 – 21.00 Filarmonica Oltenia din Craiova
Dirijor: Emil Siegbert Maxim
Soliști: Diana Þugui - soprană, Hector Lopez - tenor (Mexic)
Franz von Suppe - Uvertura la opera „Cavaleria ușoară”
Johann Strauss (fiul) - Uvertura operetei „Liliacul”
Leo Delibes – Chanson Espagnol din „Les Filles de Cádiz”
Luigi Arditi – Il bacio
Charles Gounod - Aria „Ah! Je ris de me voir si belle en ce miroir” (Aria bijuteriilor)
din opera „Faust”
Franz Lehar – Valsul „Aur și argint”, op. 79
Georges Bizet – Preludiu la opera „Carmen”
Georges Bizet – Aria „La fleur que tu m'avais jetée...” din opera „Carmen”
Giacomo Puccini – Aria „Recondita armonia” din opera „Tosca”
Giacomo Puccini – Aria „Nessun dorma” din opera „Turandot”
Piotr Ilici Ceaikovski – Capriciu italian, op. 45 (fragment)
Gaetano Donizetti – Caro elisir din opera „Elixirul dragostei”
Franz Lehar – Lippen Schweigen din opereta „Văduva veselă”

Filarmonica Oltenia Craiova
Instituție de prestigiu în peisajul muzical românesc, Filarmonica Oltenia Craiova este alcătuită din peste 80 de instrumentiști profesioniști. Repertoriul acestui reputat ansamblu conține capodopere ale muzicii simfonice, opere, oratorii, recviemuri, bijuterii muzicale, aranjamente ale unor lucrări de jazz, acoperind o perioadă istorică amplă, din baroc până în zilele noastre.
Permanent preocupați de acuratețea interpretărilor, constant apreciați de public și critica muzicală, Orchestra simfonică a Filarmonicii Oltenia a fost invitată să susțină concerte pe cele mai importante scene din România și a efectuat turnee de mare succes în Franța, Italia, Germania, Olanda, Spania, Elveția, Gibraltar, Iugoslavia și Bulgaria.

Emil Siegbert Maxim
Născut în Cluj-Napoca, la 23 iulie 1943, dirijorul Emil Siegbert Maxim și-a desăvârșit pregătirea muzicală în cadrul Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din orașul de pe Someș, studiind pianul și dirijatul de cor academic.
În cele peste patru decenii de activitate artistică, Emil S. Maxim a parcurs un vast și complex repertoriu muzical, de la operă, operetă și balet, la muzică simfonică și vocal-simfonică.
Emil S. Maxim este președinte de onoare al Asociației culturale „Pietro Mascagni” din Livorno și vicepreședinte al Asociației culturale „Colonna Traiana” (Italia). Pentru deosebita, multilaterala și îndelungata sa activitate artistică, a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” (2004) și a primit diplome de excelență.

21.00 Film: Simfonia nr. 8 - Gustav Mahler
Orchestra Filarmonică din Rotterdam
Dirijor: Valery Gergiev
Acest program face parte din cea mai populară serie de concerte olandeze - Zaterdag Matinee. Valery Gergiev conduce Simfonia a opta lui Gustav Mahler. Rotterdam Philharmonisch Orkest, corurile Groot Omroep Koor și Berliner Rundfunkchor și nouă soliști vocali interpretează Simfonia celor o mie. Înregistrările din concert și impresiile de la repetiții sunt îmbinate pe această peliculă cu informații biografice și interviuri cu Valery Gergiev.
Durata: 60'


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!