Bunul prieten al sonetului
de Dan Ionescu



În topul târgului librorum Gaudeamus din 2010 de la Craiova, cartea Sonetele lui Shakespeare, apărută la editura Scrisul Românesc, a fost lansată în prezența autorilor, veniți special din Londra: Paul Edmondson este Șef al Departamentului Educație din cadrul Shakespeare Birthplace Trust, iar Stanley Wells este Editor General al edițiilor Oxford Shakespeare și Președinte al Shakespeare Birthplace Trust. Cartea beneficiază de o prezentare succintă a profesorului Florea Firan, editorul în limba română.
Traducerea din engleză în română aparține Iolandei Mănescu și lui Aloisia Șorop.
Semnând o Prefață elocventă, autorii distribuie informația, destul de consistentă, de care dispun, în capitole speciale, care permit lectorilor parcurgerea în alternanță, a câmpurilor biografic și livresc: Publicarea timpurie a Sonetelor, Istoria sonetului și apariția sa ca specie literară, Sonetele și viața lui Shakespeare, Arta Sonetelor lui Shakespeare, Preocupări ale Sonetelor lui Shakespeare, Sonetele ca teatru, Locul „Jeluirii îndrăgostitei“, Publicarea ulterioară a Sonetelor, Reputația critică a Sonetelor, Sonetele și scriitorii de mai târziu, Sonetele în spectacol. Cartea, în finalul căreia Notele aduc veritabile completări, are două părți.
Paul Edmondson și Stanley Wells descriu fiecare manuscris în parte, cu toate notele metaliterare, valoroase astăzi prin caracteristica socială pe care o sugerează.
Comunicarea asupra istoriei sonetelor shakespeariene, care au avut o soartă comună poemelor în perioadă: circulație în manuscris la nivelul amicilor, este clară și verificată în mod întemeiat.
Tabelele prezentate probează ingeniozitatea metodei de cercetare. Într-un prim tabel, se realizează gruparea sonetelor după gen: destinatari masculini și feminini. Sunt identificate textele care ar putea implica destinatarul, masculin sau feminin, fie datorită contextului, fie subiectului. Se face mențiunea că „teoretic, toate celelalte poeme din culegere, cele care nu sunt listate individual în Tabelul 1, ar fi putut fi adresate fie unui bărbat, fie unei femei sau s-ar fi putut referi fie la un bărbat, fie la o femeie. Unele dintre cele mai intense poeme de dragoste, cum ar fi Sonetele 27, 43 și 61, ar putea fi adresate, dacă sunt judecate separat, fie unui bărbat, fie unei femei“.
Al doilea tabel conține grupaje de sonete. Inedite sunt motivele corelației, un cuvânt cheie, o temă. Între sonetele 1-17, legătura o asigură sintagma „persuasiune de a procrea“; între 23 și 24, cuvântul „privire“; între 27 și 28, „insomnie“; între 106, 107, 108 și 109, ecourile asupra scrisului, păcii și timpului. În sonetele 153 și 154, apar aluzii clasice, Cupidon, traduceri, în 134, 135 și 136, prenumele abreviat „Will“, iar în poemele 55-60, experiențe diverse referitoare la timp, Shakespeare fiind îndrăgostit. Contradicția dintre constanță și falsitate se regăsește în sonetele 109 și 110.
Semiotica sonetelor este interpretată exhaustiv, până și parantezele goale după cele douăsprezece versuri ale Sonetului 126: „În ediția in quarto din 1609, două perechi de paranteze la sfârșit, cu spații goale de mărimea unui vers, scot în evidență în mod paradoxal lipsa versurilor 13 și 14, sugerând probabil că au fost șterse de Vreme aducând „Chiar amânat sorocul“ ei“.
Interesantă este, în al treilea capitol, Sonetele și viața lui Shakespeare, decriptarea pronumelui personal simplu „eu“. Presupunerea cea mai des întâlnită este că prezenta marcă a eului liric face referire la doar patru participanți: „poetul însuși, un tânăr aflat în centrul primelor 126 de poeme, o femeie brună sau întunecată cu care se ocupă restul poemelor, alt poet la care se face aluzie cu mai multă sau mai puțină claritate în Sonetele 78-80 și 82-86 și care era rivalul autorului“.
Subtilități diverse beneficiază de explicații judicioase, suficient de atractive. Autoportretul: „Tu-n mine vezi un anotimp în care / Foi galbene mai spânzură, puține / Pe ramuri ce se scutură-n răcoare“ are motiv de inițiere fie în imaginație, fiindcă la data scrierii sonetului 73, Shakespeare avea doar 45 de ani, fie în comanda pe care a primit-o de la un patron care încerca să convingă un tânăr bărbat, fiul lui / ei, să se căsătorească. Este posibil de asemenea, ca sonetul să fi fost scris în numele altcuiva. Ipostaza ca William Shakespeare să fi exprimat o frământare sufletească sub imperiul unei probleme străine lui, dar cu miezul presupus de propria-i participare, confirmă deducție și capacitate de mare disimulație.
La textul propriu-zis al oricărui sonet avut în vedere, se prezintă în diacronie, observațiile critice optime. Versurile sunt descifrate în legătură cu un moment biografic anume, care probabil a devenit cauză și temă ale scrierii.
Marile teme și motive sunt prinse în capitolul Preocupări ale Sonetelor: timpul, dorința, natura, frumusețea brună.
Există multe înregistrări audio ale sonetelor lui Shakespeare, fie pentru a fi cumpărate, fie pentru a fi consultate în arhivele bibliotecilor. Înregistrări de marcă o includ pe Edith Evans citindu-și propria colecție, și o echipă formată din Brian Dennehy, Al Pacino, Natasha Richardson, Patrick Stewart, Katleen Turner și alții. Sonetele au fost adaptate de multe ori și sub multe forme pentru producțiile teatrale: Sweet Sessions, The Angelic Conversation etc. Asemenea informații se regăsesc în capitolul final, Sonetele în spectacol.
Colin Burrow se referă la Sonete ca la o contopire de voci: „Sonetele lui Shakespeare folosesc metode de repetare și aproximare care sunt centrale pentru seria de sonete în obținerea unui efect puternic. Este ca și cum culegerea pare să aibă resurse interioare și să fie alcătuită din lecturi și reluări de lecturi ale propriilor poezii“.


Cronică din Revista Scrisul Românesc