A apărut volumul "Folclor poetic din zona orașului Călan", volum editat în proiectul "Să ne cunoaștem istoria Călan", cu o prefață semnată de profesor lector universitar doctor Ștefan Lucian Mureșanu. Majoritatea poemelor din carte se regăsesc și pe site-ul agonia.ro, în Biblioteca virtuală, la secțiunea "folclor."

Foto copertă și interior reprezintă monumente de arhitectură populară (din zona orașului Călan) prezervate în prezent în muzeele din România sau "in situ", aflate în îngrijirea unor muzee de etnografie (Complexul Național Muzeal "ASTRA" - Sibiu).



"DIN SUFLETUL ADÂNC AL SATULUI…

Din sufletul adânc al satului s-au tot cules și strâns buchete înmiresmate de creații, pe care inimosul și neobositul antolog, Daniel Lăcătuș, le-a așezat în vaza vie a nemuririi, numind-o atât de simplu, dar cu o măreață semnificație, "Folclor poetic din zona orașului Călan"

Un florilegiu liric supus trăirilor românului în viața de fiecare zi, aș putea spune un tratat de antropologie în versuri, în care temele riturilor de trecere se supun unei ordini alese, special, de inițiatorul acestui volum de versuri populare.

Poate că nu întâmplător poezia "Ciobănaș sunt la miori" este așezată de inițiator la începutul cărții, ca un adevăr dar și ca o carte de vizită a ceea ce are la rădăcina formării acestui neam, îndeletnicirea așezată a creșterii oilor. Meseria destăinuie melancolism, supușenie naturii și dor continuu de locurile din care primăvara se strămutau: "Foaie verde de trei flori/ciobănaș sunt la miori"

Parcurgând conținutul versurilor acestor creații literare populare vom observa un fin fir ironic, care le străbate, din când în când, ca aluzie la o muncă impusă dedinainte de anul 1990 însă zâmbetul, pe țăranul român, nu îl părăsea nici atunci când știa că nimic din roadele muncii sale nu îi vor reveni pe măsura activității depuse: "Mîndru îs că-s la mioare/că acuma frățioare/colectiva e stăpână/și pe brânză și pe lînă." Poeziile nu sunt grupate pe evenimente, pe trăiri interioare, ci lăsate la libera alegere a cititorului, să frământe și să discearnă asupra creației literare respective.

Inițiativa de a edita o astfel de culegere este salutară pentru faptul că ea întrunește cerințele auditorului, aduce în prim plan o creație literară, care nu se va putea uita, referitoare la regimurile care au dominat societatea românească, de-a lungul existenței sale istorice, evidențiindu-se atât viața politică cât și socială. Tradițiile și obiceiurile noastre sunt asumate ca adevăruri ale timpului și expuse cu fiecare creație literară populară în parte. Sincronismul și oralitatea expun faptul real, de multe ori minuțios exprimat, cu un vers curgător, încercare ritmată, profană, totuși, plăcută auzului.

Dorința antologului este de a trezi în fiecare dintre noi întrebări, cu fiecare dintre creațiile literare supuse atenției, dar și răspunsuri la evenimentele expuse. Multe dintre aceste creații populare pot fi încadrate la colinde, altele ca imnuri diferitelor momente ale timpului istoric. Ele sunt un adevăr al momentelor trăite de românii care au fost și românii care trăiesc și în ziua de astăzi, zbătându-se nedumeriți de tot ce au trăit, în întunecatul tunel al fiindului lor nedorit. Poezia populară a Călanului aduce bogăția numărului de creații anonime, produs simptomatic al dorinței de a se exprima în stihuri a omului simplu, eliberator de stări, care au premers plinului suferinței, a bucuriei, a mulțumiri sau nemulțumirii de sine.

Toate creațiile populare, ce formează volumul de față sunt culese de-a lungul unei așezări liniștite de viață, a oamenilor locului, cuprinsă, de o parte și de alta, de apele râului Strei, în minunata țară a Hațegului, dau cititorului posibilitatea de a contempla, ca într-un tablou, strânsa legătură dintre om și natură: "Crește grâul, crește grâul,/și recolta-și varsă râul,/râu cu spice de mătasă și belșug în orice casă./Aurul de pe ogor/ astăzi e al tuturor" sau ca într-o dezmierdare a mulțumirii sufletului: "Foaie verde de bujor/drag îmi este pe ogor/că trag brazdele cu spor/câte cinci după tractor; brazde-ntinse, până-n zare,/izvoare de bună stare./Foaie verde ca aluna/drag îmi este mie acuma,/ziua s-o petrec arând,/ seara mândra sărutând...."

În încheiere, putem spune că toate aceste versuri, maiestuos gradate, după trebuința fiecăreia în pagină, reunesc simțăminte a unor oameni care au trăit pe meleagurile Călanului și au simțit nevoia să lase posterității crezul lor, izvorât din adâncurile eului frământat de nevoi."