Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2011) este martor istoric al unei tinere generații de scriitori gălățeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare și care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care își asumă actul publicării, al „ieșirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formației „The Doors”). Iar această „ghindă”, acest incubator de tinere condeie gălățene, a constat în activitatea a două cenacluri cu profil diferit (după cum se va vedea în rândurile de mai jos): „Anton Holban” (actualmente „Cubul Critic Oblio”) și „Noduri și semne” (înșiruirea este în ordine alfabetică).
Aflat ca un fel de ostrov între Iași și București (este aproape la propriu un oraș înconjurat de ape!), trăind din amintirea unui aport consistent la generația nouăzeci (Mihail Gălățanu, Cristian Pavel, Alina Durbacă, Florina Zaharia), neavând (încă!) niciun „douămiist” cunoscut, Galațiul privește, după cum se vede, cu speranțe spre o așa zisă „generație 2010” – repet, nu neapărat într-un sens estetic, cât mai degrabă într-unul cronologic. În momentul în care sunt scrise rândurile de față, nu se vorbește nicăieri cu tărie despre o eventuală generație estetică 2010, ci, maximum, e deplânsă intrarea într-o stare de colaps a ultimei generații cât de cât articulată din acest punct de vedere: „generația 2000” (de altfel „Colocviul tinerilor scriitori” din 2011 a avut drept temă: „Generația 2000. Predarea ștafetei?”). Istoria ultimului secol ne-a învățat că, în linii mari, o dată la zece ani o nouă „generație” de creație apare pe scena culturii. Poate că, în mai multe cazuri, diferențele dintre aceste „generații de creație” nu sunt într-atât de mari încât să justifice tratarea lor „în capitole separate”, însă vom respecta această „periodizare” impusă de istoria literaturii, fără a construi un „bastion generaționist” și fără a crede că ea suprimă libertatea de exprimare a tânărului creator.
Activitatea cenaclului „Cubul Critic Oblio” se desfășoară în cadrul Centrului cultural „Dunărea de Jos” și beneficiază de suportul revistei aceluiași centru, „Dunărea de Jos”. Acest cenaclu continuă, de fapt, activitatea altor două cenacluri (în sensul că, în mare, este vorba de aceiași oameni și aceleași idei): „Anton Holban” (Casa Corpului Didactic, 1995-2002) și „Gellu Naum” (Casa de Cultură a Studenților, 2001-2005), cenacluri care au fost coordonate de către criticul și profesorul literar C-tin Dimofte. Talentul critic și profesoral al domniei sale a făcut ca un nucleu de tineri elevi să devină, deja, tineri scriitori. Și asta pe parcursul, după cum se vede, a cincisprezece ani de activitate. Între tinerii formați sub bagheta profesorului Constantin Dimofte, următorii merită menționați: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu, precum și subsemnatul, Andrei Velea. Mai târziu, acestui „nucleu” s-a alăturat și Adi G.Secară, tânăr poet, critic literar și prozator, care organizează și coordonează întâlnirile din „Sala cu pian” sau de la mansarda „Centrului Cultural Dunărea de Jos”.
Cenaclul „Gellu Naum” și revista „Drumețul Incendiar” au funcționat în tandem, sub egida Casei de Cultură a Studenților, susținându-se reciproc pe întinderea a patru-cinci ani. Același model, însușit în cadrul ședințelor de la „Anton Holban”, de critică pozitivă și constructivă, de dezbateri asupra textelor, de școală literară, de învățare perpetuă, de adoptare flexibilă a noului, de deschidere către persoane și experiențe literare noi, au constituit atât baza cât și succesul cenaclului „Gellu Naum”, devenit bine cunoscut în cadrul întâlnirilor cenaclurilor studențești din întreaga țară.
Odată ce tinerii care formau nucleul mișcărilor de mai sus au depășit acea perioadă de viață intitulată „studenție”, au încercat crearea unui grup închis, numit „Lampisterii”. Însă orice grup închis, care se izolează de restul manifestărilor, duce, încet și sigur, la sterilitate. Publicați în mai multe rânduri în antologiile literare, precum și în revista Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, unirea dintre acestă grupare și instituția mai sus amintită a avut loc în toamna anului 2009, cu susținerea lui Adi G.Secară (în cadrul ședințelor de cenaclu) și a Florinei Zaharia (în paginile revistei și a editurii).
Cenaclul „Noduri și Semne” a luat ființă la câteva zile după dispariția poetului Nichita Stănescu, în 1983. Nume extrem de importante ale culturii gălățene au trecut pe la ședințele acestui cenaclu. Aici sunt câteva dintre numele care fac și astăzi faima cenaclului: Simon Ajarescu, Ruxanda Anton, Ion Avram, Petre Barbu, Victor Cilincă, Gelu Ciorici, Costel Crângan, Adina Dabija, Alina Durbacă, Mirel Floricică, Mihail Gălățanu, Stela Iorga, Dimitrie Lupu, Dan Manole, Tudor Neacșu, Eugen Neculiță, Cristi Pavel, Ion Potolea, Viorel Ștefănescu, Maria Timuc, Ion Zimbru. Nu are rost să trecem în revistă întreaga activitate a acestui cenaclu, ci, mai degrabă, să ne axăm pe influența și însemnătatea ei în ceea ce privește tânăra „generație 2010”.
Câteva personalități ale culturii gălățene s-au ocupat în ultimii ani de acest cenaclu: prozatorul Dimitrie Lupu, un adevărat mentor al multora dintre scriitorii care s-au format în cadrul acestui cenaclu, prozatorul Ion Avram și poeta Stela Iorga; nu la fel de regulat, însă cu dăruire, au trecut pragul cenaclului poetul Ion Zimbru și prozatorul Victor Cilincă. De ei se leagă devenirea unor tineri precum Cristina Dobreanu, Adrian Haidu, Alexandru Maria (pseudonim pentru Ionel Crețu), Nicoleta Onofrei, Laurențiu Pascal, Anca Șerban Gaiu, Simona Toma sau Radu Vartolomei.
În rândurile despre „Cubul Critic Oblio” subliniam o anumită orientare de „cenaclu-școală”, o atmosferă de discuții subtil-didactică, împletită cu elemente de cursuri de creative writing. În ceea ce privește cenaclul „Noduri și Semne”, această caracteristică, fără a fi absentă, trece, totuși, parcă, într-un plan secund, lăsând loc unui ring de opinii mai pronunțat individualiste. Există o anumită „răutate” cultivată de-a lungul existenței cenaclului „Noduri și Semne”. Iată cum descrie scriitorul Dimitrie Lupu însuși această caracteristică, vorbind despre istoria mișcării: „Am hotărât de comun acord că întrunirile noastre se vor desfășura sub semnul sincerității crude. Multe seri se lăsau cu scântei, când <<demontam păpușa>> – cum, cu bună răutate, numeam dezbaterile pe marginea textelor prezentate. Însă disputele în cadru organizat, la obiect, aveau altă ținută și finalitate. <<Cititorul>> se alegea cu ceva-ceva și nici ceilalți nu rămâneau fără un ce câștig. Ne păstram <<răi>> din dorința de a ne ajuta întru dibuirea căii personale spre literatura de valoare, <<adevărată>>. Și unii și-au și găsit-o în substanța acelor <<dispute>>, chiar dacă ea s-a dovedit a fi alta decât cea întrezărită și indicată de <<grup>>.”
Un grup de elevi (unii deja studenți) se formează „beneficiind” de avantajele ambelor cenacluri: de „răutatea” și de atmosfera mai bine conturată din „Noduri și Semne” (întâlniri săptămânale, cronică de cenaclu ținută „cu sfințenie” de către prozatorul Ion Avram, on-line și în paginile cotidianului „Viața Liberă”, ieșiri după fiecare ședință „în oraș”), dar și de atmosfera mai „didactică”, mai aplecată spre „spiritul și litera” criticii literare, cultivată sub bagheta profesorului Constantin Dimofte (mai puțin activ în ultima perioadă din cauza problemelor de sănătate) sau a celui care semnează critica sa literară, ca și textele literare, a.g.secară. Între acești tineri (chiar dacă nu fac parte, cronologic vorbind, din ceea ce încercăm să conturăm aici ca „generație 2010”) merită menționați: Florin Buzdugan, Elena Donea, Andra Pelineagră, Sabina Penciu și Claudia Samoilă.
Rezultantă, iată, a două cenacluri literare cu personalitate distinctă, având „precursori”, „urmași” și „mentori”, chiar dacă mai puțin cunoscută (încă) la nivel național, o nouă generație de creație ia ființă în Galați. Antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” nu face altceva decât să fie un manifest de existență și mai puțin unul estetic. Ori poate cheia estetică de interpretare nu este evidentă astăzi și ne va fi mai ușor să citim textele acestei cărți atunci când se va vorbi, cu anvergură, de o adevărată „generație 2010”, iar trăsăturile ei vor fi reliefate de către critici. Până atunci vă invităm pe drumul devenirii noastre, sperăm în continuare Stradă Domnească să fie, și afirmăm, cu putere, că, iată, Galațiul are tineri scriitori!

* Lansarea antologiei „Cuvinte noi pe strada Domnească” va avea loc pe data de 13 februarie 2012, orele 17, Centrul Cultural Dunărea de Jos, Galați