agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-08-01 | |
Orașul alb – Ioan Barb – colecția Qpoem, Ed. Paralela 45 – 2016.
Într-o parte destul de importantă, anul 2016 va aparține cu siguranță din punct de vedere poetic Editurii Paralela 45. Dacă datorită FACEBOOK-ului s-a întâmplat ca lumea să se organizeze pentru a protesta, pentru a merge la concerte, pentru a omagia ceva sau pe cineva, etc. iată că tot această rețea socială e vinovată și de apariția fenomenului Qpoem, cea mai originală mișcare poetică din ultima vreme ce tinde să fie și cea mai importantă, o emulație ce are în spate un editor în persoana poetului și directorului de editură Călin Vlasie, un personaj cel puțin ambițios și o editură cu prestanță – Editura Paralela 45, în plus de asta ( lucru extrem de important ) găsim aici și o rețea de distribuire a cărții ce funcționează în parametri normali pentru o țară civilizată. 13 titluri așadar în colecția Qpoem apărute în prima repriză ( spun asta pentru că vor mai urma ) și încă 5 cărți cu totul grozave apărute în segmentul de OPERA POETICÃ adică – Viktor Latunski – Exerciții de spart coaja muzei, Adi Filimon – Sedativ, Emilia Ajule – Jurnalul unor cuvinte ingrate, Liviu Mățăoanu – Deasupra lui Hans, Mihail Gălățanu – Devorarea maestrului, Teodor Sinezis – Ea e Matilda, Adela Efrim – Și moartea scrie uneori poeme, Ottilia Ardeleanu – Totul e să mergi până la capăt, Ioan Barb – Orașul alb, C. Suditu – Poeme carnivore, Gabriela Schuster – Fata de la oraș, Mihai Amaradia – Nimeni, el singur, Dumitru Andreca – Magnolia din Padova, cărțile qpoemiste și Liviu Ioan Stoiciu, Emil Hurezeanu, Aurel Pantea, Adrian Alui Gheorghe și Ioan Es. Pop sunt poeții ce apar în OPERA POETICÃ. Pentru asta spun că Editura Paralela 45 în anul poetic 2016 și-a făcut cu prisosință datoria, însă în cele ce vor urma voi vorbi despre cartea poetului hunedorean Ioan Barb – Orașul alb. SINCERITÃȚI, NOSTALGII, PERSONAJE Se poate spune că întâlnim în poezia actuală, destul de multe cărți de poezie povestite, mulți autori caută poemul- metaforă, minimalismul se încrede mult în această soluționare , poemul de tip – hai să-ți zic ceva cititorule – e la modă, unora le iese figura altora nu le iese și critica e cea care compostează mereu asemenea volume de poezie, cam așa e și cartea lui Ioan Barb numai că ea nu cadrează cu generația prin ineditul anacronic, o carte unde poemele povestesc viața dintr-o localitate de provincie aflată în plină industrializare comunistă, cu oamenii și întâmplările de acolo iar lucrul acesta o face să fie unitară, sigur că asta ne poate duce cu gândul la apucăturile din liliecii lui Sorescu , pe mine chiar m-a purtat și prin realismul cinematografiei italiene, să ne aducem aminte de filmele lui Vittorio de Sica, Orașul alb poate să fie la fel de bine orașul hoților de biciclete iar motocicleta albastră din cartea lui Barb aduce puțin cu bicicleta furată. O carte scrisă ( cu mici excepții ) de un preadolescent la fel cum am mai întâlnit spre exemplu cartea lui Anatol Grosu – Epistola din filipeni sau cum e scrisă din aceeași perspectivă cartea Lavinucea de Lavinia Bălulescu poate chiar extrapolând mă gândesc la cărțile lui Ismail Kadare – Cronică în piatră sau Vremea nebuniei. Avem de toate în Orașul alb, divinitatea este și ea prezentă ca ceva alăturat existentului, face parte din natura locului și e în ordinea lui la fel cum scrie la scripturi, avem parte chiar de miracole , după cum găsim la pagina 15 în poemul – Dumnezeul de sub dud – unde sorescian un om beteag nu putuse din cauza asta să-și aducă lemne de foc iar când a dat frigul a tăiat dudul ce își întinsese ramurile peste drum, astfel s-a arătat troița lui Hristos ascunsă ceva vreme, citez – noaptea troița a luminat satul din nou / și trecătorii minunându-se / se opreau / își făceau semnul crucii mulțumind / Hristos / locuia din nou printre noi – un alt personagiu e Ghiță Cingătău pag 33 care – după ce s-a lăsat de băutură și s-a umplut de evlavie / ca un pahar cu vin de soi – s-a facut omul ce bate clopotul, face repetiții la toacă și foarte smerit ne mărturisește – clopotul se trage cu măiestrie / într-un fel pentru sărbătoare / în alt fel pentru mort / și în alt fel pentru foc – chiar dacă poemului îi lipsește o cheie șugubeață cum avem la Sorescu în Bulzești, trebuie totuși reținut că domnul Cingătău a devenit un om bun de când cu biserica, un cetățean de ispravă al orașului alb. Dacă în debutul în poezie semnat de Lavinia Bălulescu – Lavinucea – Cartea Românească / 2007 o carte scrisă tot de un copil, gâscanul era o pasăre diavolească / gâscanul e o pasăre venită din fundul iadului , la copilul Barb Ioan motanul galben e cel ce personifică partea întunecată a locuirii, el e un asasin cu sânge rece, un terminator al porumbeilor, de citit poemul de la pag. 62. Bănuiesc faptul că titlul cărții e o ironie, nu poți numi Orașul alb un oraș stăpânit de funingine , heirupist comunist, proaspăt industrializat unde sunt aduși oameni din toată țara, astfel mulțimea de români, încartiruiți e una pestriță și se desfășoară cu toată forța sub ochii elevului Barb Ioan care într-o compunere liberă din clasa a 7-a B ne relatează –vin camioane încărcate cu oameni de la țară, tata spune că sunt aduși din Moldova și din Oltenia – nu pot spune precis dacă aceste compuneri au valoare poetică însă ele ajută cartea ca un fel de pauză între acte, au valoare de document pentru multe orașe asemenea Călanului, orașe care acum se luptă din răsputeri să nu dispară cu totul. O altă observație ar fi aceea că în carte nu sunt semne de punctuație asta nefiind un impediment, funcționează ca un continuum așadar scriitura fiind una clară, unitară, fără nimic ambiguu. Un alt caracter de remarcat e unchiul Ion, ceasornicar de meserie, vezi poemul de la pag. 32 timpul ciclopului unde copilul intră în legătură cu o temă filosofică și închipuie o definiție poetică desigur timpului – un praf de cristal acoperindu-ne trupurile / acoperindu-ne lucrurile /…/ acoperind chiar viața. Chiar dacă povestită cartea e doldora de metafore pe care le face elevul , pline de ingenuu, metafore pseudo cosmice, primordiale citez – tata lovea cu biciul cerul și / stelele cădeau ca prunele în căruța sa / sau / contemplam râul dezbrăcat de ghețuri / sub apa străvezie pietrele tremurau / chiar / dar ce vină am eu că mă împiedic tot timpul în ceva / să nu mai pot ridica ochii în sus/ și asemenea fulgurații poetice s-ar găsi multe iar asta aduce în mod evident un plus volumului. Fără să fie un generaționist, ( nici n-ar avea cum ) fără să scrie în trend elevul Barb Ioan face o cronică , povestirile copilului uneori sunt grave, alteori glumețe, în alte ipostaze sunt pline de încântare sau de visătorie, însă totul este unitar, toate sunt ingrediente ce fierb la același foc în același ceaun, nu vom găsi în carte situații abrupte, acțiuni brutale, visceralitate, mizerie sau limbaj vulgar, cartea e o mărturisire a unui elev de altă dată bine crescut, o mărturisire făcută printr-o porta voce poetică. În ce-l privește pe poetul Ioan Barb avem de-a face cu un poet format, Orașul alb fiind cartea cu nr. 6 de poezie, o carte care în opinia mea funcționează asemenea unui plasture, o cronica a unui oraș tip, poeme ce se pot citi pe rând până ce-ți dai seama că s-au terminat și tu zâmbești. Merită citită așadar. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate