agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-08 | | Razboiul de peste 30 de ani dintre orasele cu vanitati istorice Remus Radu De citeva decenii se poarta citeva razboaie locale pe care nimeni de peste granitele de judet nu are ragazul sa le asculte. Gilcevi in care poti zari ridicolul doar daca te uiti de departe. In principal din 1968, de la ultima impartire administrativa a tarii, dar in alte cazuri chiar de mai demult, citeva cupluri de orase se lupta intre ele, reprosindu-si unul altuia, in general, propria ratare. Lupta se poarta pe toate planurile: economic, administrativ, politic, pe bani, pe porecle sau pe sudalmi care fac o prodigioasa cariera judeteana. Niste tarani brailiti Soferii braileni merg si azi cu teama de amenzi prin Galati, la fel cum galatenii lasa mai moale acceleratia cind circula prin Braila. Pe soseaua Digului dinspre Braila spre fratele sau vitreg nu exista nici un indicator pe care sa scrie „Galati“. Semnele unei mocnite dispute intre Braila si Galati se regasesc si in cele mai simple frinturi de dialog. Galatenii numesc un obiect de slaba calitate „o braila“, iar cind simt ca interlocutorul vrea sa-i insele, ei sustin ca incearca sa nu se lase „brailiti“. „Brailit“ mai inseamna si „vestejit“, ne informeaza un ziarist de-al locului. In replica, brailenii tin sa le reaminteasca galatenilor ca nu-s altceva decit „niste tarani adusi la furnale de Ceausescu“. Resortul acestor rivalitati sta in convingerea unora ca sint vitregiti de la centru, din impartirea banilor de la bugetul statului, si-n credinta ca dezvoltarea vecinului e pricina ratarii sale. Megalopolisul Braigal se amina la fiecare patru ani Astazi, Braila se uita cu jind la Galati. Tineri braileni bat in fiecare saptamina cei 15 kilometri pina la magazinele de haine si cluburile de noapte din Galati. Galatenii vin la Braila pentru a-si aproviziona camarile, iar recent au inceput sa-si cumpere apartamente in tirgul lui Terente, ca-s mai ieftine. Si acum sta deschisa cea mai recenta dintre ranile de pe trupul Brailei, savirsita in 2002, cind Guvernul a decis ca o mie de hectare din teritoriul judetului sa treaca in administrarea municipiului rival. Se construieste acolo cartierul Siret, cu blocuri ridicate de ANL. „O alta suferinta a fost pierderea mai multor directii regionale ce si-au mutat sediul la Galati“, spune primarul brailenilor, liberalul Constantin Cibu. Acum, prin birouri, functionarii vorbesc cu tristete ca le-a mai ramas de aparat o singura reduta: sediul Agentiei de Dezvoltare Regionala. Prezenta ADR in buricul tirgului nu i-a ajutat foarte mult pe localnici. Galatenii au cistigat de doua ori mai multe proiecte. In timp ce, de ani de zile, politicienii Galatiului se misca dezinvolt prin ministere, aducind fonduri pentru dezvoltare, demnitarii Brailei sint prinsi in ambitii de greiere urban: Consiliul Judetean vrea musai sa faca a doua editie a Festivalului de Muzica Usoara „George Grigoriu“, ca raspuns la Festivalul „Haricleea Darcle“, organizat de primarie. La fiecare patru ani, in campaniile electorale se aude refrenul despre unirea celor doua orase intr-un „megalopolis“, Braigal, de vreo 600.000 de locuitori. Dezvoltarea noii entitati ar urma sa fie stimulata de patru proiecte: un aeroport international situat chiar intre Braila si Galati, un pod peste Dunarea de Jos, un parc ecologic si o perdea de blocuri. Pina acum doar vorbe si priviri cu jind dupa investitori. Care investitori inca ocolesc orasul lui Istrati, ce abia se tine din lefurile a vreo 30.000 de croitorese. Mindria braileana a invins putin comunismul In aceasta istorica rivalitate nu pare sa conteze atit inceputul disputei, cind cetatea Brailei a fost arsa de Stefan cel Mare, in februarie 1470, pentru ca, spre deosebire de Galati, taxele din comertul brailean nu curgeau catre curtea Moldovei, cit suferinta de la impartirea administrativa in regiuni de dupa al doilea razboi mondial. Mindria brailenilor a primit o lovitura grea la 1950: sub influenta sovietica, au fost create regiunile, cu subdivizinile raioane, iar judetul Braila a fost transformat in raion al regiunii cu numele si capitala la Galati. In 1968, la reorganizarea administrativa, mii de braileni au protestat in centrul orasului, arzind cotidianul „Viata Noua“ unde fusese publicat proiectul de reorganizare administrativa, potrivit caruia Braila raminea oras in judetul cu resedinta Galati. „S-a adunat in piata tot orasul, mii de oameni, iar muncitorii de la cea mai importanta fabrica din oras, «Progresul», au trimis Comitetului Central al PCR petitii in care cereau ca orasul lor sa redevina capitala a judetului Braila. La citeva zile de la manifestatie, fruntasii comunisti au aprobat cererea protestatarilor“, povesteste Vasile Datcu, primul prefect postdecembrist al orasului. Ranile trecutului In duelul cu Galatiul, Braila a mizat intotdeauna pe atuuri mai degraba culturale si istorice. Trecutul i-a fost de glorie, cu prezentul economic are ea inca mari nedumeriri. Directorul Muzeului Brailei, prof. univ. Ionel Candea, sintetizeaza cauzele orgoliului local: „Braila capatase cu trei ani inaintea rivalului sau, la 1836, statutul de port-franco, aici traiau la inceputul secolului trecut 32 de etnii, din care, pe linga romani, cei mai numerosi erau grecii, evreii si turcii. Se infiintasera in orasul nostru Mitropolia Mondiala a Cultului de Rit Vechi, Academia Bulgara, iar primaria raporta la 1911 un excedent de o suta de mii de galbeni“. Amindoua porturile au inceput sa decada odata cu primul razboi mondial, in vreme ce crestea importanta Constantei. Inca de pe atunci, Galatiul luase un avans, accentuat sub regimul comunist, cind au fost infiintate Universitatea si combinatul siderurgic, s-au construit blocuri si au aparut multe intreprinderi. Galatiul s-a dezvoltat si pentru ca a stat la suflet unor inalti demnitari comunisti, am aflat de la Eugen Durbaca, presedintele Consiliului Judetean Galati: „A contat faptul ca Dej avea rude in aceste locuri, la fel cum s-a vazut prin fonduri de la bugetul de stat si grija deosebita fata de orasul sau natal a fostului prim-ministru Constantin Dascalescu“. De cind Braila se falea cu bursa grinelor au trecut o suta de ani. Au ramas in centrul orasului 700 de case nascute din banii armatorilor si sub ochiul arhitectilor sofisticati. In spatele frumusetii lor abia ascunse de paragina, sta un ghimpe din care picura oftica in inima bunului brailean: nu exista in toata brailimea nici macar o singura firma de constructii trecuta in registrul restauratorilor si nici un arhitect autorizat sa lucreze pe monumente. Dar in oras lucreaza totusi, la niste case vechi cumparate de italieni, doua asemenea firme. Amindoua din Galati. • • Timisoara si Aradul, solidare doar contra Miticilor Rivalitatea dintre Arad si Timisoara nu cunoaste duritatea celei dintre Birlad si Vaslui. Poate pe la 1950, cind Aradul a fost alipit ca raion la regiunea Timis, cu capitala la Timisoara, sa fi strimbat aradenii din nas. Cornel Ungureanu, scriitor din grupul literatilor de pe linga revista „Orizont“ din Timisoara, spune ca „diferentele dintre cele doua orase erau prea mici pentru a naste o rivalitate. Abia in duelul fotbalistic, mai degraba un debuseu social, dominat in prezent de Poli, iar in trecut de UTA, s-au facut auzite indemnuri la razboi intre galerii“. Aveau mindria lor aradenii, construita in preajma Marii Uniri de la 1918, orasul lor, care l-a dat pe Vasile Goldis, era un punct esential al romanismului, in vreme ce Timisoara exersa de ani buni conditia de urbe cosmopolita. Mai bine conturata pare sa se arate din trecutul recent o anume solidaritate a Timisoarei si Aradului contra „miticilor“ de la Bucuresti, a deciziei politice si administrative deseori intirziate si dovedind lipsa de intelegerile fata de relieful economic si uman al locului. Cel mai frecvent repros impotriva Capitalei e ca diriguitorii distribuie sume nejustificat de mici fata de contributia celor doua judete la conturarea bugetului central. Birlad: poezie fara apa calda Nici ca exista disputa mai sonora decit intre Birlad si Vaslui. Primarul Birladului iese din sedintele Consiliului Judetean Vaslui trintind usa si refuza sa raspunda intrebarilor inspectorului general scolar, intrebari iscate, se arata convins primarul, dintr-un „adevarat complot impotriva Birladului“. La nervi, primarul Constantin Constantinescu, PSD - nea Titi, pentru prieteni -, scoate la iveala gindul sau cel mai neastimparat: sa blocheze soseaua de acces dinspre Vaslui, sa-i supuna pe demnitarii de la judet la un ocol de zeci de kilometri. Frustrarea localnicilor vine tot de la ‘68, cind, spun ei, Birladul era un oras cultural, aveam teatru, Vasluiul nu are nici acum, avem o societate culturala „Academia Birladeana“, veche de 80 de ani, aveam atunci aproape 30.000 de locuitori, la Vaslui traiau 7.000, am fi ajuns aproape ca Bacaul, daca Ceausescu si apoi aia de dupa el n-ar fi cocolosit atit „orasul ala artificial“, noi avem o veche scoala de rugby, ei au facut o echipa de fotbal, noroc de miliardarul Porumboiu, dar tot le lipseste ceva, traditia. Birladul era capitala de judet, a Tutovei capitala, noi l-am dat pe Cuza si pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Vasluiul avea pile in CC Ceausescu a ignorat Birladul tocmai din aversiunea pentru Dej. Pe frontul vorbelor, vasluienii le spun „mirladeni“, iar cei din Birlad zic despre rivalii lor ca-s niste taranoi si le reamintesc cu fiece ocazie ca prin ’68 nu oprea acceleratul in gara lor. Vasluiul a crescut oras pentru ca ii avea in Comitetul Central pe Virgil Trofin si pe sotia lui Manea Manescu, tot vasluianca. Birladul a dat-o lumii pe campiona olimpica la gimnastica Andreea Raducan, pe care insa ziaristii de aici sint foarte suparati pentru ca „niciodata Andreea nu a pomenit numele de Birlad in interviurile pe care le-a dat, spunea numai «m-am nascut intr-un orasel din judetul Vaslui»“. Or asta nu se iarta. Poate fara legatura cu atita poezie, Birladul nu mai are de ani buni apa calda. Dusmanul are. Didu Clapon, secesionistul De aici de la Birlad a tinut treaza flacara reinfiintarii judetelor abuziv desfiintate un profesor de arte platice, Didu Clapon, 59 de ani, ce poarta in buzunarul de la piept, fie vara, fie conferinta de presa, harta rupta pe la colturi a mindrei Tutove, regatul din vis al fiecarui birladean pur. Harta prezinta Tutova cu 2.334 kilometri patrati, 195.000 de locuitori, un municipiu resedinta de judet, un oras, Beresti, si 29 de comune. Zice Didu Clapon, „vicepresedinte pe tara“ a Ligii Judetelor Abuziv Desfiintate, aflata de vreo trei ani in adormire: „Sa nu mai mearga birladeanul dupa taxe si impozite la Vaslui, pentru asta am luptat si-am fost aproape sa ne atingem visul, dar mereu ne spunea Iliescu, nu pot sa refac judetele c-or sa ceara ungurii federalizare, ultima data am semnat o hirtie cu Cozminca, ne-a promis ca, daca or sa cistige alegerile din 2004, or sa ne faca dreptate“. Si alte orase oropsite s-au ridicat cu speranta in Liga Judetelor, au simtit ele ca li s-ar putea intoarce gloria uzurpata de rivalul mai mare. Tecuciul se incrunta la Galati, Romanul la Piatra Neamt, ba si Rimnicu Sarat, Radautiul, Cimpulung Muscel toate sperau ca or sa se lepede de praful micimii lor. „Sa faca proiecte“ La Vaslui, acasa la vrajmas, in biroul lui Corneliu Bichinet, presedintele Consiliului Judetean Vaslui. El de acord ca Birladul a fost vitregit sub comunisti, dar demonteaza teoria ca si astazi orasul de suflet al lui Didu Clapon ar fi sabotat cu buna stiinta. „Intregul judet a fost subfinantat din ’90 incoace. Anul asta, Birladului ii revine o suma aproape egala cu a Vasluiului, 24 de miliarde, fata de 27, diferenta e data de numarul de functionari. Saracia ii face pe oameni atit de categorici. Solutia ar fi sa faca primarii cit mai multe proiecte din care sa le vina bani, altii decit cei de la bugetul de stat, si asa sa intram, mina de mina, in Europa.“ Cit despre apa calda, si aici Bichinet incearca un zimbet, primarul de Birlad a cistigat alegerile chiar cu promisiunea de a readuce in oras apa calda si caldura. „Eu ii tin pumnii!“, zice cel vazut de birladeni drept napastuitorul. Birladul are un singur proiect Phare mai mare, privind modernizarea sistemului de alimentare cu apa, in valoare de 17 milioane de euro, si convingerea ca e inconjurat de dusmani. Proiectul a fost respins de Ministerul Integrarii, pe motiv ca nu a avut consultanta competenta. Viceprimarul de Birlad, un profesor de istorie care nu suporta sa fie intrerupt din discursuri, striga ca insuccesul asta e tot efectul unui boicot: „Capacitatea noastra de a face proiecte eligibile este terfelita de un minister incapabil“. • Capitala economica a Moldovei A scazut mult in intensitate in ultimul an disputa dintre Bacau si Iasi. Amindoua orasele si-au disputat dupa 1990 statutul de capitala economica a Moldovei. Parea o lupta ce ar fi avut un invingator, Bacaul luase un usor avans, ajutat de cifra de afaceri ale celor trei mamuti de pe platforma petrochimica de la Onesti. Se adaugau si cistigarea sediilor directiilor regionale, SIF 2 Moldova, Romtelecom etc., datorata atit pozitiei geografice a Bacaului, cit si a influentei de care s-a bucurat o vreme grupul politic condus de Viorel Hrebenciuc. Apogeul conflictului a fost atins in 1998, cind ambele orase isi disputau sediul Agentiei de Dezvoltare Regionala 1 Nord Est. ADR 1 s-a infiintat in cele din urma la Piatra Neamt. La conducerea agentiei a fost numit Constantin Apostol, fost subprefect de Bacau. • „Maramuresul isteric“ Urme acute ale aceluiasi conflict se intilnesc si in nordul tarii. Aproape ca s-a stins razbelul dintre Satu-Mare si Baia-Mare, datorat alipirii primului ca raion la regiunea Baia-Mare, dar a ramas intreaga aversiunea celor din Sighetul Marmatiei, fosta capitala a „Maramuresului istoric“, fata de baimareni. Satui de revendicarile dinspre Sighet, demnitarii baimareni au lansat o parafraza la sintagma „Maramuresul istoric“: „Maramuresul isteric“. Vasile Dancus, directorul Muzeului Etnografic din Sighet, confirma ca exista si azi o stare de tensiune. „Au plecat multi din Sighet, dar supararea noastra a ramas. Rana s-a deschis in 1950, cind s-au infiintat regiunile dupa model sovietic, ca sa distruga rezistenta la comunism a maramuresenilor. Asa am ajuns subordonati unui centru minier ce numara la acea vreme 12.000 de locuitori, condus de un fost coleg de clasa de-al lui Ceausescu, Iosif Uglar. Baia Mare a fost alimentata cu bani, s-a construit enorm, noi am ramas subfinantati. Dupa ‘68 s-au refacut judetele, dar capitala oficiala a ramas la Baia Mare. Am fost vitregiti la indemnul expres al lui Ceausescu, care, suparat ca nu era aplaudat in vizitele de la noi, spunea: „sa terminati odata cu cuibul de nobili din Maramures“. Daca fondurile de la centru nu ne-au ajutat niciodata, speranta mea e astazi in bani trimisi acasa de emigranti. Baia Mare numara acum aproximativ 140.000 de locuitori, la fel ca Satu-Mare, iar Sighetul, in jur de 60.000. Caracal - la cutite cu Slatina Mare parte dintre suferintele Caracalului sint cauzate de Slatina, cred viceprimarul si primarul de Caracal. Slatina ba le fura investitorii, ba le pune piedici administrative. Exista la Caracal o fabrica de anvelope, ajunsese in anii ei de apogeu la o productie de 100.000 de bucati pe luna, dar cu cit faceau mai multe, cu atit erau mai proaste, asa ca fabrica s-a inchis. Au venit cei de la Pirelli cu gindul sa ridice ei o fabrica adevarata, au facut un studiu de fezabilitate, dar au plecat la Slatina si au construit acolo fabrica. A incercat Caracalul sa-si adecveze scolile la cerintele pietei, sa infiinteze o scoala de mecanici pentru fabricile de conserve si de confectii din zona, dar inspectorul general scolar de la Slatina i-a tot purtat cu vorba si nici pina azi nu le-a dat avizul pentru infiintarea scolii. Dar capitala judetului Olt a umblat si la sertarasul cu lucruri de suflet ale micului oras: „Tineam de sase ani Festivalul National al Calusului Romanesc, editiile de seniori si de tineret. Slatina ne-a luat Calusul de tineret“, ofteaza primarul Anghel(foto) • |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate